EXCLUSIV  Strategie Ilie Năstase-Oana Zăvoranu. Cine se află în spate

Ilie Năstase, marele sportiv, ajuns general onorific al Armatei Române, a generat un mini scandal în deschiderea Paradei de 1 Decembrie. A avut dreptate marea stea a tenisului mondial să plece supărat de la ceremonie, pentru că Jandarmeria nu i-a permis intrarea în zona de protocol?

În primul rând, să vedem în ce calitate solicita Ilie Năstase un loc în tribuna oficială. Ca politician, Ilie a trecut printr-un partid mic, astăzi semidesființat.  În această calitate, invitația putea veni cel mult pentru sufrageria lui Oprea sau Luna Park-ul lui Onțanu.

Ca ambasador al sportului românesc, merita cu prisosință să stea alături de excelențele zilei. Dădea bine și în cadru: dacă privea cineva din afară defilarea, era puțin probabil să-l recunoască pe Ludovic Orban sau pe cine-i-mai-știe-numele-mic  Goțiu, dar  sigur ar fi recunoscut vedeta de la Roland Garros sau Wimbledon. Pun pariu că dacă Ilie ar fi telefonat la Administrația Prezidențială, anunțându-și intenția de a veni la sărbătoare, organizatorii i-ar fi găsit bucuroși un loc în tribună.

Ilie a venit neinvitat și a vrut să stea la VIP, în virtutea gradului de general.  Nu știu de ce nu m-au lăsat, acolo erau mai mulți generali din aceeași armată cu mine, ar fi spus în timpul disputei cu jandarmii, filmată de eternul paradist Mălin Bot.

Da, dar acei generali și-au tocit ținuta de instrucție pe front sau în teatrele de operațiuni, nu și-au luat  o uniformă de operetă de la Arta Modei. În baza victoriilor de pe terenul de sport, sutele de campioni olimpici de la Steaua sau fotbaliștii de Cupa Campionilor, cu Pițurcă în frunte, ar trebui azi să conducă unități de tancuri și infanterie? Să zicem că Ilie se pricepe la rachete, măcar de tenis, iar Pițurcă la bombe, din afara careului, dar poate n-ar trebui să amestecăm  gradele cu simbolurile.

Și, totuși, de ce face atâta caz Ilie Năstase de gradul său de general, că doar nu se bate pentru pensia MApN? Nu e prima dată când pleacă de la un eveniment, cu reproșuri, pentru că n-a primit locuri în rândul întâi. La Operă, a plecat de la Concertul Aniversar pentru cei 90 de ani ai Regelui, fiindcă nu au vrut ușierii să scoale doi reprezentanți ai Corpului Diplomatic, ca să-l lase pe el și Brigitte Sfăt mai în față.

Cred că poate fi o strategie de auto-promovare, o modalitate de a rămâne în atenția publicului, fie prin afișarea în rândul întâi la evenimente, fie prin cearta iscată în caz de refuz. De aici și scandalul creat la Fed Cup, tehnică din aceeași strategie de marketing personal.

O strategie asemănătoare folosește și Oana Zăvoranu, o mini-celebritate mondenoidă care se apropie de pensionarea la limita de vârstă,  dar nu vrea să părăsească rolul de frumusețe tabloidă cu niciun chip. Pentru că nu avea costum de general, că să se afirme și ea la defilare, Oana și-a folosit hainele de la Prada ca să organizeze o paradă pe Dorobanți.

Cine se află în spatele lor? Andrei Gheorghe, de exemplu, care apelează la scandal și stridențe pentru a nu fi uitat, dar și alte micro-celebrități de facebook, de la Lucian Mândruță la Olivia Steer sau Mirel Palada, la celălalt capăt al spectrului ideologic. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy