€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Spațiul creativ al pictorului Corneliu Baba. Expoziție

afis-baba_11219600 Spațiul creativ al pictorului Corneliu Baba. Expoziție
 

Expoziția va putea fi vizitată la Palatul Suțu în perioada 15 septembrie - 17 octombrie 2021.Vernisajul expoziției „Corneliu Baba - Atelier” va avea loc pe data de 15 septembrie, începând cu ora 18.00...

Lucrări de pictură, artă grafică și obiecte din atelierul artistului

„Muzeul Municipiului București oferă publicului bucureștean o expoziție inedită, care va încerca să reconstituie atmosfera magică și creatoare din spațiul propriu al marelui pictor Corneliu Baba, cel care a fost și rămâne un reper important al artei românești contemporane. Integrate în scenografia de expunere se vor afla lucrări de pictură, artă grafică și chiar obiecte din atelierul artistului ce vor putea fi admirate în spațiul actual al Pinacotecii București de la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2).

Din colecția pictorului au fost selectate numeroase lucrări, din toate perioadele de creație ale lui Corneliu Baba. Conceptul expozițional este elaborat de istoricul de artă Maria Muscalu Albani, în colaborare cu Secția Artă a Muzeului Municipiului București. Tema atelierului de creație a fost astfel aleasă încât să evoce pentru vizitatori întregul proces al elaborării unei opere plastice.

O asumare artistică a vieții

„În ciuda imensului său talent și a popularității sale, Corneliu Baba continuă să fie un artist controversat, uneori renegat, alteori considerat o mare personalitate, care a marcat generații întregi de pictori români. Prin această expoziție care-i este dedicată, o nouă dimensiune a artei sale ni se va dezvălui și prin încercarea de a observa mai atent procesul de creație și atelierul său. Corneliu Baba vedea pictura ca pe un element de asumare artistică a vieții, calea spirituală de pătrundere în realitate și de situare față de ea.

Rămâne ca aceia care îi vor privi lucrările prezente în sălile Pinacotecii București de la Palatul Suțu, simpli vizitatori sau istorici de artă, să opteze, în zilele ce vor veni, pentru așezarea sa valorică în istoria artei românești, pentru că opera expusă are valoare și de document confesiv” – a declarat dr. Elena OLARIU, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare - Muzeul Municipiului București.

Bine de știut

Rezervarea la vernisaj este obligatorie și se face printr-un email la adresa [email protected], de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00, până pe data de 14 septembrie 2021, ora 16.00, cu precizarea numelui și a unui număr de telefon la care vizitatorul poate fi contactat” anunță un comunicat MMB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close