Redeschiderea școlilor. Rafila: Vom vedea o creştere a numărului de cazuri de COVID-19

Alexandru Rafila a vorbit despre redeschiderea școlilor, în contextul pandemiei.

„Cu siguranţă vom vedea o creştere a numărului de cazuri de COVID-19, după începerea anului şcolar. Nu cred că a existat vreo ţară în care reîntoarcerea copiilor la şcoală să nu fie însoţită şi de o creştere. Dar acum sunt două elemente pe care le-aş discuta. Dacă până la începerea anului şcolar intrăm într-un trend descendent, să dea Dumnezeu să intrăm în următoarele trei săptămâni, atunci această creştere, dacă va fi controlată prin măsurile pe care reuşim să le luăm împreună. Nu o să reuşească doar Guvernul, trebuie clar parteneriatul copii - părinţi - cadre didactice şi, bineînţeles, administraţie.

Dacă intrăm într-o zonă de descreştere, creşterea fiind moderată, ar putea să fie suportabilă, dar dacă noi nu intrăm într-o zonă de descreştere şi continuăm acest platou - sau cum doriţi să îl denumiţi - şi avem în fiecare zi între 1.200 şi 1.400 de cazuri. În plus, o să mai avem în creştere datorată începerii şcolilor. Atunci, sigur că problematica se va schimba, în sensul că va reîncepe presiunea asupra sistemului de sănătate, care oricum este în unele zone din ţară la limită, pentru că mai mult de jumate din paturile la terapie intensivă sunt ocupate”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel