Burleanu s-a întâlnit cu Platini la sediul UEFA

Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a avut miercuri o întrevedere cu șeful UEFA, Michel Platini, la sediul sediul forului european.

"Este un moment foarte important pentru FRF, pentru că vreau să implementez un nou mod de a gândi şi de a dezvolta fotbalul din România, aplicând modelul UEFA. Cred cu tărie că UEFA este un model de succes în sport, o adevărată inspiraţie şi un punct de referinţă pentru organizarea sportului la nivel european şi internaţional", a declarat Răzvan Burleanu pentru site-ul UEFA, conform gsp.ro.

"România în primele 10 naționale din lume"

La întâlnirea de la sediul UEFA au participat mai mulţi reprezentanţi ai federaţiilor de fotbal din Europa, una dintre temele şedinţei fiind suportul acordat României prin proiectul HatTrick.

"Este un proiect extrem de important, pentru că ne ajută să investim în generaţiile viitoare. România trebuie să investească în infrastructură şi în tineri. Îmi doresc, şi nu e doar un vis, ca România să ajungă în 8 ani între primele 10 naţionale din lume. E dificil, dar trebuie să avem ambiţie", a mai spus noul președinte al FRF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel