Laura Vicol a citit din presă despre cazurile lui Sorin Oprescu și Cristian Popescu Piedone, făcând câteva precizări prin prisma meseriei sale de avocat.
„Evident că, în calitate de președinte a Comisiei Juridice, nu pot comenta hotărârile judecătorești definitive, însă ca avocat... Funcția de președinte sau calitatea de politician pe care o am sunt poziții efemere, eu la bază sunt avocat. (...) Este foarte trist ce se întâmplă, am citit din presă evident, nu am avut acces la dosar și nici nu mi-am dorit. Nu l-am reprezentat niciodată pe domnul Oprescu, de exemplu. Mi s-a părut nefirească motivarea, să condamni un om pentru comportamentul pe care l-a avut în sala de judecată. Acum... să mă ierte Dumnezeu... când vii cu o pedeapsă mare din fond - în calitate de avocat vorbesc - este normal să fii încărcat de revoltă, de neputință. Și, atunci, probabil, nu Oprescu, toți cei aflați în fața unui judecător tind să aibă anumite manifestări care poate nu sunt uzuale. Dar să sancționezi un om pentru așa ceva și să-i dublezi pedeapsa... În fine... Iar la Piedone, la fel. Am înțeles tot din presă că s-a găsit un articol din Codul fiscal pentru care a fost sancționat pentru că trebuia sancționat pentru abuz în serviciu. Nu-mi permit să comentez și nu am comentat o hotărâre judecătorească definitivă nici când exersam profesia de avocat”, a spus Laura Vicol, joi, 19 mai, în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Însă este clar că e ceva în neregulă”, a continuat Laura Vicol, „aș fi ipocrită să nu spun treaba asta”. „Nu o să fiu niciodată un om ipocrit, chiar dacă sunt un om incomod. Îmi asum ceea ce spun. Lucrurile trebuie schimbate într-un fel sau altul, pentru că, în momentul în care ajungi într-o instanță de judecată, te uiți la judecător nu neapărat ca la un zeu, dar îl pui pe un piedestal și aștepți dreptate de acolo, indiferent că te duci într-o cauză penală sau civilă. Și când vezi că trec anii și mori cu dreptatea de gât nu este în regulă”, a subliniat Laura Vicol.
Ulterior, a adăugat: „Să nu generalizăm! Sunt atâția judecători și atâtea instanțe care procedează așa cum trebuie!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu