NXP Cup 2018, Intelligent Car Racing. Premiu pentru studenții de la Iași

O echipă de studenţi de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIAŞI) s-a clasat pe locul al treilea la concursul "NXP Cup 2018, Intelligent Car Racing".

La competiţia de automodelism, a cărei finală a avut loc în Erlangen, Germania, au participat 40 de studenţi din 12 universităţi din Germania, Grecia, România, Polonia, Slovacia, Elveţia, Ucraina şi Maroc. România a fost reprezentată de două echipe, de la Iaşi şi Craiova.

Echipa de la TUIAŞI, formată din studenţii Teodor Pricop, Alex Aştefanii şi Dimitrie Panainte, a concurat cu o maşină inteligentă în miniatură pe un traseu necunoscut, realizat asemenea celor de la Formula 1.

Concurs contra-cronometru

„Fiecare echipă a avut la dispoziţie trei încercări pentru ca maşina să poată traversa într-un timp cât mai scurt un circuit de 160 de metri pătraţi care conţinea intersecţii, curbe de 90 de grade sau denivelări. Pentru realizarea maşinii autonome studenţii s-au pregătit timp de patru luni să identifice componentele necesare realizării vehiculului, pentru a finaliza programarea sa şi a realiza toate testele necesare", a declarat conf. dr. ing. Florin Pantilimonescu, coordonatorul studenţilor de la TUIAŞI.

Fără control de la distanță

Conform declaraţiilor acestuia, a fost interzis controlul de la distanţă al maşinilor, niciuna dintre echipe neavând posibilitatea de a face modificări în timpul cursei.

„Anul acesta a fost cea mai evoluată sesiune. Maşina este una autonomă energetic, care ştie să vadă singură drumul, să interpreteze traseul. Maşina viitorului este cea care va merge singură pe stradă. Scopul competiţiei nu este neapărat de a face maşini inteligente, ci de a introduce în curricula universitară anumite materii, ca studenţi să capete cunoştinţele necesare pentru a fi capabili să lucreze în companii care dezvoltă astfel de proiecte", a spus Florin Pantilimonescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel