Mircea Badea a combătut-o pe Dana Budeanu cu propriile ei arme

Budeanu
Budeanu

Dana Budeanu s-a sucit în materie de discurs despre Covid-19. Acum nu mai zice că totul este o mascaradă și că spitalele sunt goale. Acum cere tratament pentru tinerii de la ATI infectați cu noul coronavirus. Mircea Badea a vorbit despre acest subiect la Antena 3.

Mircea Badea nu a spus nimănui să se vaccineze sau să nu se vaccineze împotriva Covid-19. O singură considerație a avut despre bărbatul din Zalău care spunea că nu există coronavirusul, iar apoi a ajuns în stare gravă la spital și, internat fiind, îndemna lumea să se vaccineze.

”Mi s-a părut penibil comportamentul lui în sensul că după ce striga prin piețe că nu există Covid-19, să ceară, de pe patul de spital, să ne vaccinăm. Fii consecvent până la capăt! Atât am zis despre el. După ce mi-am spus părerea, m-am confruntat cu foarte multe reacții violente. Mi s-a zis că-s mason, că-s vândut, am fost blestemat și eu, și familia mea din nou”, a zis Mircea Badea, apoi a adăugat: ”M-am uitat la Dana Budeanu să mai înțeleg și eu una alta, dar am văzut ceva ce nu am înțeles. Ea a scris așa: „Are cineva o sursă de Tocilizumab? Nu au la Balș și  sunt oameni tineri care au nevoie la ATI. Haideți să ne ajutăm”.  

Nu mai înțeleg. Inițial parcă virusul nu exista, apoi era o mascaradă, apoi spitalele erau goale, parcă totul era o minciună. Așa îmi aduc aminte din comunicările anterioare ale Danei Budeanu. Și acum ne spune că sunt oameni tineri la ATI. Păi cum așa? De ce au ajuns la ATI? Spitalele nu mai sunt goale? Dar ce s-a schimbat între timp?! Acum Dana Budeanu nu ne mai spune că-s spitalele goale, ci că-s oameni tineri la ATI. Acum ne zice că au nevoie de Tocilizumab. M-am uitat să văd ce este Tocilizumab. Și am găsit că este făcut Roche, adică de Big Pharma. Păi parcă Big Pharma era rea. Acum e bună? Nu mai înțeleg nimic”, a spus Mircea Badea.

Apoi, Dana Budeanu a zis că tinerii bolnavi de Covid-19 au nevoie și de Regeneron. Despre acest lucru, Mircea Badea a spus: ”e vorba de medicamentul experimental administrat lui Trump, conform Business Insider”. Realizatorul TV a subliniat astfel că ni se tot spunea de către voci precum Dana Budeanu că totul este ”experimental” în materie de Covid-19 în ideea că vaccinurile sunt rele.

”De-asta nu înțeleg. Deci Big Pharma îți dă rău cu o mână, dar îți dă bine cu cealaltă mână? Adică pe partea de vaccin îți dă rău, iar pe partea de Regeneron și Tocilizumab îți dă bine?! Adică aceeași Big Pharma face o chestie nasoală și una bună? E foarte complicat pentru mine și nu știu încotro să o mai apuc”, a mai spus ironic Mircea Badea.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy