Mihai Bălaşa - Aş vrea să mă integrez cât mai bine la Universitatea Craiova

Fotbalistul Mihai Bălaşa, transferat în această vară de la FCSB, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să se integreze cât mai bine la Universitatea Craiova, în acest moment nefiind pregătit sută la sută. 

Fundaşul speră ca noua sa echipă să se poată impune în partida de vineri cu Astra Giurgiu, din etapa a 7-a a Ligii I.

"Vineri ne aşteaptă un meci greu contra unei echipe foarte bine organizate, cu jucători valoroşi, care cu siguranţă vor veni aici să câştige. Dacă vom face ceea ce ne cere antrenorul şi vom avea o atitudine bună vom lua cele trei puncte. Nu sunt pregătit sută la sută, pentru că am venit de la Steaua unde nu prea am jucat, dar uşor-uşor va veni şi ritmul de joc. Eu sunt concentrat pe ceea ce am de făcut la Craiova. Negocierile au fost scurte, am fost foarte fericit să aud că cei de aici sunt interesaţi de mine şi a fost foarte uşor de ales. În primul rând aş vrea să mă integrez aici foarte bine, deja cred că am făcut-o, pentru că băieţii m-au primit foarte bine. Când voi avea meciuri în picioare şi voi fi pregătit sută la sută mă voi gândi şi la echipa naţională. Deocamdată vreau să-mi ajut echipa", a afirmat jucătorul. 

Întrebat care este obiectivul noii sale echipe, Bălaşa a spus: "Noi ne dorim să ajungem cât mai sus, nu ne interesează ce obiectiv au ceilalţi, noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, să abordăm la victorie fiecare meci. La sfârşit vom vedea unde ne aflăm".

Partida Universitatea Craiova - Astra Giurgiu, din cadrul etapei a 7-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 21:00, pe Stadionul Ion Oblemenco.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel