Mateescu, ANM, avertisment pentru România. Urmează un val canicular teribil: 38 de grade la umbră

Fotografie de la Johannes Plenio, Pexels
Fotografie de la Johannes Plenio, Pexels

Elena Mateescu, director general al ANM, avertizează că România va fi lovită de un val canicular la sfârşitul săptămânii şi spune că seceta pedologică s-ar putea extinde şi spre zone unde aprovizionarea solului cu apă este, la acest moment, satisfăcătoare. 

"Ne aşteptăm ca valul de căldură să atingă vârful intensităţii în special la sfârşitul acestei săptămâni, începând de vineri, sâmbătă, duminică, chiar şi în primele două zile din săptămâna următoare. 

Dacă astăzi contăm pe o vreme frumoasă, cu valori de temperatură situate între 22 şi 31 de grade Celsius, suportabile, de mâine ne apropiem de pragul unei zile de caniculă, cu 34 de grade Celsius în partea de vest, sud-vest şi sud a ţării. De asemenea, miercuri atingem pragul de caniculă, 35-37 grade, iar joi vorbim de temperaturi care să depăşească 37-38 grade la umbră. În acest condiţii, este posibil ca temperaturile resimţite să fie mult mai mari, 39-40 grade Celsius, chiar şi peste. 

Din punct de vedere al precipitaţiilor, ar putea fi doar averse locale, neînsemnate cantitativ, în zona de munte sau în nordul, nord-estul ţării, situaţie în care fenomenul de secetă pedologică, de lungă durată şi de o intensitate deosebită, este posibil să se intensifice şi să se extindă şi în alte zone, unde acum înregistrăm aprovizionare satisfăcătoare. Cel puţin în următoarele 10 zile, precipitaţiile vor fi insuficiente şi nu pot compensa nevoia acută de apă", a declarat Elena Mateescu la România TV. 

Probleme mari din cauza vremii în Marea Britanie. Stare de urgenţă naţională 

Paul Davies, meteorolog şef la Met Office, a transmis că nu a văzut niciodată o prognoză meteo precum cea pentru zilele următoare. 

"Ziua de marţi este una pentru care trebuie să ne facem griji. Sunt şanse mari să atingem 40-41 de grade Celsius. Sunt meteorolog de 30 de ani, dar nu am văzut niciodată asemenea prognoze. Ca meteorolog, e uimitor să vezi brutalitatea valului de căldură pe care îl aşteptăm. Acest tip de temperatură fără precedent ar putea deveni ceva obişnuit până la finalul secolului", a transmis acesta, citat de news.sky.com. 

Nici nopţile din Marea Britanie nu vor fi mai răcoroase, anunţă meteorologul. Conform acestuia, temperatura din Londra ar putea fi 25 grade Celsius pe timpul nopţii. 

Şeful Confederaţiei NHS avertizează că spitalele vor fi la capacitate maximă în zilele următoare. 

"Vom face faţă, dar nu e suficient", a avertizat Victor Adebowale. 

"Oamenii noştri sunt cu nervii întinşi la maximum. Ambulanţele operează şi ele la capacitate maximă, timpii de aşteptare au crescut considerabil. Asta se întâmplă pentru că nu avem de-a face doar cu valul de căldură, ci ne luptăm şi cu COVID-ul, care îi îmbolnăveşte pe angajaţii de pe ambulanţe. De asta avem şi probleme de personal. Şi mai avem şi probleme sociale, cu oameni care nu pot fi eliberaţi din spitale pentru că sistemul de asistenţă socială e în genunchi", a mai punctat el. 

Companiile feroviare le cer şi ele britanicilor să nu călătorească dacă nu e absolut necesar. 

Stare de urgență națională în Marea Britanie din cauza temperaturilor record

Met Office, serviciul meteorologic din Marea Britanie, a declarat vineri stare de urgenţă naţională şi a emis o avertizare de căldură extremă pentru anumite regiuni din Anglia valabilă luni şi marţi săptămâna viitoare, când temperaturile ar putea atinge maxime record, informează Reuters.

Temperaturi excepţionale, posibil record sunt preconizate pentru luni, apoi din nou marţi, a anunţat Met Office pe pagina sa de internet.

Nopţile ar putea de asemenea să fie excepţional de călduroase pentru Regatul Unit, în special în zonele urbane. Această situaţie ar putea avea impact pe scară largă asupra oamenilor şi infrastructurii.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Marea Britanie a fost de 38,7 grade Celsius, înregistrată în grădina botanică a Universităţii Cambridge pe 25 iulie 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel