€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Universitatea Craiova - FC Hermannstadt, rezultat în Liga 1. Vezi unicul gol al partidei - VIDEO
Autor: Andrei Itu

universitatea-craiova---fc-hermannstadt--rezultat-in-liga-1--vezi-unicul-gol-al-partidei---video_11257600 Universitatea Craiova - FC Hermannstadt, rezultat în Liga 1. Vezi unicul gol al partidei - VIDEO
 

Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Cicâldău (33), din lovitură liberă de la 18 metri. Universitatea şi-a creat şi alte ocazii, prin Cicăldău (15 - bară, 76), Nicuşor Bancu (15, 74), Andrei Ivan (40), Marius Constantin (70), în timp ce sibieni au fost periculoşi prin Claudiu Belu (23), Andrei Sîntean (72) şi Patricio Matricardi (90+1, două şuturi respinse de portarul Mirko Pigliacelli).

La Universitatea a debutat în acest meci spaniolul Juan Camara, venit de la Dinamo. Victoria aceasta este prima în campionat pentru antrenorul Marinos Ouzounidis, la primul său meci pe Stadionul Ion Oblemenco.

Universitatea a ajuns la zece meciuri consecutive în Liga I fără eşec, trei victorii şi şapte egaluri, fără gol primit în ultimele patru meciuri de campionat şi ultimele cinci în toate competiţiile. FC Hermannstadt venea după o victorie acasă cu FCSB (1-0).

În tur, Universitatea a câştigat cu scorul de 1-0. Universitatea Craiova - AFC Hermannstadt 1-0 (1-0), Stadion Ion Oblemenco - Craiova A marcat: Alexandru Cicâldău (33).

Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Valentin Avram (Bucureşti); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti) Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Paul Cazan (Bucureşti) - LPF 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close