Dan Diaconescu cere demisia lui Victor Ponta

Dan Diaconescu
Dan Diaconescu

Dan Diaconescu acuză Ministerul Economiei că a încălcat secretul negocierii, iar oferta sa de preluare a combinatului Oltchim a ajuns în presă. DD a anunţat că va depune plângere penală împotriva guvernanţilor.

[caption id="attachment_238528" align="alignleft" width="310"] foto: mediafax[/caption]

Cu 48 de ore înainte de termenul limită pentru semnarea contractului de preluare a Oltchim, câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, a oferit informaţii despre ce i s-a întâmplat în ultimele zile, în legătură cu negocierile privind procesul de privatizare al combinatului.

Printre altele, el i-a reproşat lui Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), că este rău intenţionat şi a cerut încă o dată demisia premierului Victor Ponta.

„ Eu, până aseară (n.r. - vineri seara) am tăcut, iar domnul premier şi domnul şef al OPSPI au vorbit vrute şi nevrute. Îmi rezerv dreptul de a spune despre domnul Ponta că minte. Ca să particip la licitaţie, trebuia să achit un caiet de sarcini şi apoi să depun o scrisoare de garanţie. Garanţie directă, plata unei sume cash, o sumă care ţi se restituie dacă câştigi licitaţia.

Am intrat în faza finala, am depus nişte plicuri închise. După două zile ne-a chemat domnul Vulpescu, la ora 1 noaptea, de urgenţă, să facem nişte clarificări, ca lipsesc lucruri. La mine, lipsea un CV şi o adeverinţă, cum că nu am datorii la statul român ”, a declarat Dan Diaconescu la România TV. El a menționat că în afară de scrisoarea de garanţie nu i s-a cerut nicio altă dovadă prin care să ateste că ar avea cele 45 de milioane.

„ Când am fost declarat câştigător, nu am fost întrebat dacă am sau nu bani. Iar domnul Ponta declară că eu nu am bani şi că sunt sărac lipit ”, a mai spus Dan Diaconescu.

Mai mult decât atât, DD cere demisia premierului, reproşându-i că Ministerul Economiei a încălcat secretul negocierii, iar ofertele au ajuns în presă. „ Am în faţă o primă probă în baza căreia îmi permit să cer demisia domnului Ponta. Vom face o plângere penală împotriva guvernanţilor. Acest exemplar îmi apartine şi în presă e un alt exemplar. Nu poate fi altul decât cel al Ministerului Economiei, că sunt doar două exemplare (...) E o probă indubitabilă că ministerul l-a dat ”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel