Cod Roșu de inundații. Zonele care sunt în pericol

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) și Administrația Națională "Apele Române" au transmis avertizări Cod Roșu de inundații.

Cod Roșu de inundații pe râuri din județul Timiș, până astăzi la ora 14:00

"Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, specialiștii I.N.H.G.A. au instituit Codul Roșu pe râurile din bazinul hidrografic Bârzava – sectorul aferent stației hidrometrice Gătaia (sector îndiguit), județul Timiș, unde se vor produce creșteri importante de debite și niveluri, cu depășiri ale cotelor de pericol/ faza a III-a de apărare.  Acesta a intrat în vigoare astăzi, la ora 8:00 și va fi valabil până la ora 14:00.

În contextul actual, se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră.

Recomandăm respectarea măsurilor dispuse de autoritățile de la nivel național, județean sau local cu responsabilități ȋn gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații", a tranmis INHGA.

Cod roșu de inundații pe Bârzava, la Gătaia! Vârful viiturii va fi atins în cursul zilei de astăzi

Și Administrația Națională "Apele Române" a transmis o avertizare de Cod Roșu de inundații.

"Din cauza precipitațiilor abundente din ultimele 24 de ore (54 l/mp -la stația hidrometrică Tirol pe râul Fizeș; 50 l/mp -la stația hidrometrică Gătaia pe râul Bârzava; 36,6 l/mp (la stația hidrometrică Ramna pe râul Vornic) înregistrate în bazinul hidrografic Bârzava, vârful viiturii va fi atins pe râul Bârzava în cursul zilei de astăzi la stația hidrometrică Gătaia și iar mâine, prin propagare până la ieșirea din țară, va ajunge la stația hidrometrică Partoș.   

La această oră, se înregistrează importante creșteri de debite și niveluri în special pe cursul râului Bârzava, cu depășiri ale cotelor de apărare (de pericol, respectiv de inundație). Din acest motiv, INHGA a emis în această dimineață cod roșu de inundații pe râul Bârzava, la stația hidrometrică Gătaia.  Valoarea cotei înregistrate la ora 9.00 la stația hidrometrică Gătaia este de 465 cm (cu 15 cm fiind depășită Faza a III-a pentru zonele îndiguite), iar tendința este de creștere. 

Conform prognozelor INHGA, nivelurile maxime care vor fi atinse pe râul Bârzava nu vor depăși coronamentul digurilor (apa nu va trece peste dig. Însă, având în vedere creșterea acestor niveluri și presiunea constantă a apei asupra digurilor, Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Banat a instituit monitorizarea strictă și permanentă a liniei de apărare în toată perioada tranzitării viiturii (până când apele se vor retrage în albie).

Echipele de intervenție operativă de la Apele Române Banat sunt pregătite să intervină cu mijloace și utilaje specifice. Încă din cursul nopții, Formațiile de Intervenții ale ABA Banat s-au deplasat în zona Gătaia și monitorizează în teren evoluția situației hidrologice.

 În funcție de evoluția fenomenelor hidrologice vom reveni cu noi comunicări".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel