Ciucă, despre rolul Legii offshore cu privire la Rusia

Guvernul României
Guvernul României

Legea offshore, asumată la nivelul coaliţiei de guvernare, vine să asigure stabilitate şi predictibilitate legală mediului de afaceri în domeniu în ceea ce priveşte independenţa pe resursa de gaz faţă de Federaţia Rusă, a declarat, luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, într-un interviu la Radio România Actualităţi, ce rol va juca Lege offshore, având în vedere criza economică post-COVID, amplificată de creşterile de preţuri, mai ales la energie şi carburanţi.

'Pentru partea de asigurare a independenţei energetice, la nivelul coaliţiei am luat decizia să ne asumăm Legea offshore. România nu este o ţară care să fie foarte afectată de lipsa resurselor, lipsa surselor de energie şi gaze, România are potenţial în ambele domenii şi de aceea aici venim cu două componente: una este să ne înscriem în programele Uniunii Europene, pentru a dezvolta noi surse de energie şi aici avem ca obiectiv să dezvoltăm sursele de energie regenerabilă, iar în ceea ce priveşte independenţa pe resursa de gaz faţă de Federaţia Rusă, am decis ca prin această lege să asigurăm stabilitate şi predictibilitate legală mediului de afaceri în domeniu', a explicat Nicolae Ciucă.

Care este stadiul unor proiecte privind exploatarea gazelor naturale

'Astfel, există posibilitatea ca în scurt timp să putem să începem investiţiile în perimetrul Neptun Deep şi să asigurăm exploatarea gazelor din Marea Neagră. Totodată, asigurăm exploatarea gazelor de pe teritoriul naţional de la mare adâncime, această investiţie putând să asigure gaze începând cu anul 2024. Din Marea Neagră avem posibilitatea să primim primele gaze la jumătatea acestui an, există deja o investiţie făcută de Black Sea Oil and Gas şi au semnat deja documentele de recepţie, existând posibilitatea să putem să asigurăm 1 miliard de metri cubi de gaze anual prin această investiţie şi, desigur, la sfârşitul anului 2026, începutul lui 2027 să avem primele gaze din perimetrul Neptun Deep', a mai declarat Ciucă, conform Agerpres.

Citește și - Ciucă: Într-o situaţie de criză, aici este rolul Guvernului

Premierul Nicolae Ciucă a reiterat luni că într-o situaţie de criză, precum cea pe care o traversează şi România, singura soluţie sunt investiţiile, iar rolul Guvernului este de a le sprijini prin politici publice având ca scop asigurarea stabilităţii şi dezvoltarea economică.

'Într-o situaţie de criză, aşa cum am afirmat, este limpede că singura soluţie sunt investiţiile. (...) Trebuie subliniat că românii au avut de înfruntat o criză sanitară, apoi a venit criza economică şi începând cu luna februarie, iată, ne confruntăm şi cu o criză de securitate, un război la graniţa noastră, în ţara vecină, Ucraina, ca urmare a invaziei forţelor armate ruse', a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.

El a subliniat că pentru asigurarea stabilităţii este nevoie ca mediul de afaceri să fie sprijinit prin politici guvernamentale.

'Ceea ce doresc să subliniez este faptul că în acest moment, pentru a putea să protejăm economia, să protejăm locurile de muncă, să creăm mai multe locuri de muncă, avem nevoie ca mediul de afaceri, antreprenorii români să fie sprijiniţi şi aş dori să înţelegem această perioadă ca fiind efectiv îndreptată spre a asigura stabilitatea şi, pe cât posibil, dezvoltarea economiei ţării noastre. Am avut dese întâlniri cu investitorii români şi cu cei străini. Această relansare, această stabilitate şi, de ce nu, relansare a economiei o putem face doar împreună.', a spus Ciucă. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel