€ 5.0963
|
$ 4.3286
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.3286
 

Bolojan i-a trasat sarcinile vicepremierului Oana Gheorghiu
Autor: Ioana Dinu

oana gheorghiu Oana Gheorghiu, vicepremier. Sursa foto: Agerpres
 

Ilie Bolojan a stabilit atribuţiile vicepremierului Oana Gheorghiu.

Premierul Ilie Bolojan a stabilit atribuţiile vicepremierului Oana Gheorghiu, aceasta urmând să avizeze proiectele elaborate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, în scopul asigurării îndeplinirii priorităţilor majore din Programul de guvernare, doamna Oana Clara Gheorghiu, viceprim-ministru, coordonează procesul de elaborare şi avizează proiectele de acte normative elaborate în domeniul reformei statului şi eficientizării activităţii instituţiilor publice, se arată în decizia semnată de premierul Ilie Bolojan.

VEZI ȘI: Cariera Oanei Gheorghiu trage targa pe Uscatu 

Gheorghiu avizează proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Potrivit documentului, vicepremierul Oana Gheorghiu avizează proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Oana Gheorghiu asigură informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aplicarea prevederilor stabilite prin această decizie, se arată în document.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a depus pe 30 octombrie jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Nicuşor Dan, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni. Ea a ocupat postul rămas vacant în Guvernul Bolojan după demisia lui Dragoş Anastasiu în luna august. 

VEZI ȘI: Oana Gheorghiu, acuzată de „dublă măsură”. Polițistul Marian Godină: „I-am achitat aproape trei salarii” 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Cine e politicianul anului 2025?
Nicușor Dan
Ilie Bolojan
Călin Georgescu
George Simion
Sorin Grindeanu
Kelemen Hunor
Anamaria Gavrilă
Dominic Fritz
Diana Șoșoacă
Trimite răspunsul
x close