COD GALBEN  UPDATE Avertizare de vânt puternic în 27 de județe, până luni

ANM a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de vânt puternic valabilă în 27 de județe.

UPDATE

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi precipitaţii în 27 de judeţe, în special în zona montană înaltă.

Conform prognozei, în intervalul 2 februarie, ora 18:00 - 3 februarie, ora 20:00, la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăşi 90 - 100 km/h, iar precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul zonei montane vor fi mai ales ploi. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 - 25 l/mp şi izolat 30 - 40 l/mp, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni.

Local şi temporar intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu rafale în general de 45 - 55 km/h. De asemenea, ploi moderate cantitativ se vor semnala în regiunile intracarpatice.

Judeţele atenţionate sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă duminică.

Inițial, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod galben de vânt puternic valabilă în judeţele Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi, până la ora 18:00.

Potrivit meteorologilor, în cele patru judeţe se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală viteze de 55..60 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel