EXCLUSIV  Armă în lupta cu endometrioza. Radu Zaharia, life coach: În momentul în care o femeie află de boală, tendința este de a nu se accepta

Raluca Rotariu și Radu Zaharia
Raluca Rotariu și Radu Zaharia

Radu Zaharia, cofondator EndoFoodArt, life coach și antrenor fitness, a vorbit într-un interviu pentru DC News despre cum poate ajuta coachingul o persoană care suferă de endometrioză.

Coachingul este procesul prin care ești ghidat spre a atinge fericire sau performanță în viața ta, folosind resursele la dispoziția ta, dobândind noi resurse, urmând un plan și păstrându-ți focusul.

Radu Zaharia, cofondator EndoFoodArt, ne-a spus cum poate ajuta coachingul o femeie care se confruntă cu endometrioza.

„Un life coach este o persoană specializată în procesul de coaching. Acesta este un proces creativ care aduce multe beneficii oamenilor printre care conștientizarea propriului mod de a funcționa și gândi, generarea unor perspective noi, ceea ce duce la rezultate diferite și, în final, la transformarea persoanei care beneficiază de acest proces. În momentul în care o persoană află de diagnosticul de endometrioză, tendința este de a se lupta cu acesta, de a nu se accepta și de a se considera o persoană bolnavă, care este mai puțin valoroasă față de restul oamenilor din societate. Consider că psihicul este una din cele mai valoroase părți ale noastre, ale oamenilor. În momentul în care avem un psihic sănătos, puternic, acest lucru se reflectă și asupra corpului nostru. Dacă însă suntem într-o permanentă luptă cu mintea noastră, corpul nu va reacționa într-un mod benefic. Așadar, este important să învățăm cum să trăim cu noi în armonie, cum să nu ne autosabotăm și cum să ne iubim mai mult. Coachingul ne deschide noi perspective, ne poate învăța cum să ne acceptăm, care sunt convingerile noastre ascunse și cum să facem față unui astfel de diagnostic. Din punctul meu de vedere, coachingul este benefic oricărui om care dorește să vadă viața din alte perspective. Momentul in care o persoană apelează la acest proces este diferit pentru fiecare. Cred însă că acesta vine din interiorul nostru - ne găsește el pe noi, nu invers”, a spus Radu Zaharia pentru DC News.

VEZI ȘI: „Provocarea” de a fi alături de o femeie cu endometrioză, boala de care unii bărbați se tem. Radu Zaharia: Ne-am dat seama că putem trăi liniștiți și așa

Să trăiești cu o femeie care suferă de endometrioză pentru unii - care nu înțeleg această boală - poate fi ceva de speriat. Sunt bărbați care aleg să-și părăsească partenerele de viață atunci când află că se confruntă cu această afecțiune.

De ce? Pentru că este o boală nouă, despre care până recent nu se cunoștea mare lucru. Endometrioza poate afecta viața femeii. În primul rând, apar schimbări pe partea alimentară. Femeia cu endometrioză are câteva restricții alimentare, există riscul să conceapă mai greu, uneori poate fi mai nervoasă, dar toate aceste lucruri au soluții. Important este ca bărbații să fie alături de partenerele lor și să înțeleagă ce este endometrioza.

Radu Zaharia este printre cei care au ales să rămână alături de o femeie cu endometrioză. Și nu doar atât! A transformat boala iubitei sale într-un avantaj - avantajul de a schimba viața altor femei care au endometrioză. Este cofondatorul proiectului EndoFoodArt, destinat persoanelor cu această boală sau pur și simplu celor care vor să adopte un stil de viață sănătos, life coach și antrenor de fitness.

De ce a rămas alături de o femeie cu endometrioză, în contextul în care există bărbați care nu înțeleg boala și aleg să fugă dintr-o relație, aflați dintr-un interviu exclusiv DC News

Anca Murgoci: Am văzut multe cazuri de bărbați care și-au părăsit partenerele de viață când au aflat că au endometrioză de teama unei greutăți (eu i-aș zice greutăți închipuite desigur) de a trăi cu o femeie care are această boală - fie pentru că există riscul să fie uneori mai nervoasă, fie pentru că există riscul să nu poată să aibă copii, fie chiar și pentru că trebuie să aibă un regim de viață mai special chiar și din punctul de vedere al gătitului. Tu ești un exemplu de așa da și nu doar pentru că ai rămas cu partenera ta, dar ați și fondat un proiect împreună prin care să ajutați femeile cu endometrioză. Vorbește-mi despre necesitatea acestui suport din partea bărbaților atunci când află că soția/iubita lor au endometrioză.

Radu Zaharia: Cred că una dintre cele mai mari provocări - pe care cu toții le avem - este legat de cum să fim alături de persoanele pe care le iubim și care ne sunt dragi. De cele mai multe ori luăm asupra noastră suferință oamenilor dragi și ajungem să suferim mai tare decât ei, acest lucru transformându-se într-o stare de vinovăție și o durere în plus. Sunt convins că mulți bărbați își doresc să fie alături de partenerele lor, însă nu știu cum să facă asta. Este important să conștientizăm faptul că ele sunt cele care necesită suport.

Prin comunicare deschisă putem să fim lângă ele în modul în care acestea au nevoie. Important este să comunicăm, să avem răbdare și să înțelegem că în momentul în care ele află de acest diagnostic este un moment nou, nemaiîntâlnit și pentru ele. Arătându-le că suntem alături de ele, putem astfel să le ușurăm călătoria pe care urmează să o înceapă alături de această afecțiune. În cazul nostru această afecțiune nu a venit cu sacrificii. Am văzut-o ca pe o oportunitate care să ne unească mai tare: un proiect comun, la care să putem lucra împreună, ajutând zilnic femei care necesită suport pe oricare dintre cele trei planuri - alimentar, fizic sau psihic. 

Anca Murgoci: Cum este să trăiești, zi de zi, cu o femeie care are endometrioză? Care a fost cea mai mare provocare a ta? Vreau să încercăm să înțelegem că endometrioza nu este o sperietoare, iar bărbații trebuie să-și sprijine partenerele de viață pentru că endometrioza, manageriată bine, poate deveni o boală „normală”, dacă putem să-i spunem așa.

Din fericire, pentru noi viața este una liniștită și frumoasă. În fiecare zi sunt momente în care ne simțim bine și momente mai provocatoare care ne oferă oportunitatea de a ne conecta și a forma relația așa cum ne dorim. Schimbările pe care le-am făcut au fost majoritatea pe partea alimentară unde am renunțat la multe alimente pe care le consumam, însă gândurile care ne-au ajutat au fost acelea că ne dorim să trăim mai sănătos și să ne simțim mai bine fizic. Primul lucru pe care l-am făcut când Ralucăi i s-a pus diagnosticul de endometrioză a fost să mă asigur că simte faptul că suntem împreună. Apoi am început să caut informații despre această afecțiune. Ceea ce m-a neliniștit inițial a fost faptul că nu există foarte multe tratamente eficiente sau care să vindece complet această afecțiune. Între timp ne-am dat seama că putem trăi liniștiți și alături de Tony, așa cum am botezat boala, și că dacă îl tratăm așa cum își dorește și cum are nevoie, nu ne dă dureri prea mari de cap.

Ce este endometrioza

Endometrioza este o boală gravă care afectează – la nivel mondial – o femeie din zece. Este considerată o boală tabu cu consecințe teribile. Endometrioza este una dintre principalele cauze a infertilității feminine. Boala presupune dureri insuportabile, tratamente și efectele lor secundare, iar la pacientele cu stadiul 3 sau 4 de boală, intervenții chirurgicale numeroase și chiar infertilitate. 

Endometrioza este o boala cronică. Nu se vindecă, dar poate fi ținută sub control cu tratament

Sunt paciente care reușesc să își controleze boala prin alimentație și stil de viață sănătos și sunt și paciente care necesită un tratament cronic pe toată perioada vieții lor, activă hormonal. Rolul intervenției chirurgicale este de a aduce o pacientă din stadiul 3, 4 de boală la stadiul 1, 2. Intervenția nu vindecă, ci doar ameliorează semnificativ afecțiunea, urmând ca celelalte specialități conexe, împreună cu medicul curant să controleze boala. Pacienta, și după operație, rămâne o pacientă cronică. 

Endometrioza poate provoca durere – uneori, severă – în special în perioadele menstruale

Pot apărea, de asemenea, probleme de fertilitate, însă există tratamente eficiente pentru ținerea în frâu a acestei boli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel