Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

Apa în Bucureștii secolului trecut, ce se împărțea aproape în fiecare sâmbătă

Câteva fragmente din istoria Capitalei, scrise cu nostalgie, emoție și simț de răspundere de istoricul George Potra.

În lucrarea ”Din Bucureștii de ieri”, volumul I, publicat de Editura Științifică și Enciclopedică, 1990, istoricul George Potra face un tablou al alimentării cu apă în Bucureștiul secolului trecut. Ne propunem astfel să decupăm câteva fragmente din istoria Capitalei, scrise cu nostalgie, emoție și simț de răspundere.

„Ce ușor și comod este astăzi, stai în cameră, la parter sau la etajul al patrulea sau al zecelea, învârtești un robinet și ai apă de băut, curată, limpede, gustoasă și în cantitate suficientă pentru baie sau orice altă întrebuințare. Excepție au făcut anii când, din cauza războiului, lipsa și buna calitate a apei a fost resimțită de toți. Dar, trecând peste acest neajuns de „moment". Putem spune că am avut și avem apă în cantitate îndestulătoare, bună și la îndemâna oricărui cetățean al orașului."

Despre alimentarea cu apă și ultima cișmea publică din Bucureștii secolului XX

„Nu tot așa însă era în trecut. Mi-aduc aminte în copilăria mea, că în mahalalele orașului București, locuitorii nu prea erau îndestulați cu atâta apă, așa cum sunt în zilele noastre. În mahalaua Oborului, unde locuiam pe atunci (înainte de primul război mondial), ultima cișmea „publică" – a primăriei care curgea ziua și noaptea și de unde putea lua oricine câtă apă voia, se afla peste drum de Școala primară „Ferdinand".

La acea cișmea, care curgea încontinuu, era o apă rece și bună iar locuitorii din străzile apropiate aveau „abonament" la ea. Gălețile, donițele și ulcioarele erau la rând totdeauna și duceau spre casele și bucătăriile oamenilor apa cea bună. Și tot acolo, căruțașii și numeroșii țărani care veneau cu lemne, fân și diferite mărfuri în cartierul Obor își adăpau caii și vitele.

Pentru alte treburi casnice, pentru udatul grădinilor, pomilor și florilor, fiindcă pe atunci mai toate curțile aveau grădini, mai mari sau mai mici, oamenii întrebuințau apă din fântâni. Și acestea nu erau chiar așa rare, ci la 4-5 curți se găsea câte una și în special acolo unde se găseau chiriași mai mulți sau vite de adăpat, apa fiind mai mult sau mai puțin bună, după natura locului unde era așezată."

Pompa de apă și sacagiii

„La câteva sute de metri, de cișmeaua amintită mai sus, la întretăierea străzii Gura Oborului (strada Mărășești) cu Șoseaua Pantelimon, în fața cârciumei lui „Beașcă" se afla Pompa de apă, de forma unui chioșc rotund, construită din cărămidă roșie, netencuită. Pompa de apă avea câteva mici ferestruici pe unde se putea privi afară la jgheaburile-pâlnie prin care curgea apa în sacale; în interior erau mai multe țevi și robinete și un loc liber cât putea sta un slujbaș al primăriei care încasa o taxă de nimic pentru apa ce-o duceau sacagiii prin mahalale.

Îmi reamintesc, ca și acum de șanțurile mari cu apă din jurul pompei și de sacagiii care stăteau la rând să-și umple sacalele. Acestea nu erau altceva decât niște butoaie așezate pe un fel de cărucioare între hulubele cărora, de cele mai multe ori, un cal bătrân și costeliv trăgea din greu sacaua ce trebuia să intre prin toate fundăturile, destul de numeroase atunci și, din fericire, dispărute aproape cu totul astăzi.

Sacagiul, un bătrân gârbov și zdrențăros, încovoiat de greutatea celor două donițe mari, distribuia apă prin curți pentru cinci „gologani" donița. Când cineva însă avea nevoie de o saca întreagă, atunci intra la tocmeală cu bătrânul sacagiu, căruia trebuia să-i plătească între 80 de bani și un leu de argint pentru o saca."

Parastase pentru sufletul morților – pomeni și împărțire de apă

„Constantin Bacalbașa amintește că în tinerețea lui – 1875 – o saca cu apă costa 50 de bani – și aproape nu exista stradă în București și pe care să nu audă sacagii strigând: Apă! Apă! Apă! Haap!

Aproape în fiecare sâmbătă, aveau loc parastase pentru sufletul morților și cu acea ocazie se făceau pomeni și împărțire de apă. În acea zi făceau pomană și sacagiii împărțind gratuit apa unei sacale, sau două, la oameni săraci, și chiar la cei mai cu stare, dacă aceștia cereau.
Dar odată spuse acestea, ne întoarcem cu gândul la vremurile mai vechi când orașul nu avea nici întinderea nemărginită de acum și nici confortul de astăzi. (...)

Unele din ulițele orașului s-au intitulat multă vreme după numele acelor fântâni. Astfel: Puțul cu zale; Fântâna Boului; (mai târziu strada Fântânei; G-ral Berthelot, Alex. Popov, Nuferilor); Puțul cu Plopi, Puțul cu apă rece; Fântânica etc."

Foto: pictură Sacagiu, Nicolae Grigorescu

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.25