Directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, a garantat că operatorul aerian nu va introduce taxe suplimentare pentru combustibil, dar a precizat că prețul biletelor s-ar putea scumpi dacă rivalii din piață dau tonul la creșteri.
Prezent joi la adunarea generală anuală a companiei, desfășurată la Dublin, O’Leary a spus că, dacă prețul petrolului rămâne ridicat, o parte din costurile suplimentare va ajunge pe umerii pasagerilor.
„Vă garantez că nu vom impune suprataxe de combustibil, indiferent unde va ajunge cotația barilului, dar concurenții noștri o vor face. Acum, tarifele noastre s-ar putea alinia după suprataxele aplicate de alții, însă noi nu vom percepe astfel de taxe. Suntem o companie destul de bună, dar nu suntem genii, la naiba. Dacă prețul petrolului crește masiv de la 80 de dolari la 140 de dolari pe baril, biletele de avion se vor scumpi, însă noi garantat nu vom introduce taxe pe combustibil”, a spus șeful Ryanair, conform Irish Examiner.
Tarifele Ryanair
O’Leary a menționat că Ryanair va depăși American Airlines și va deveni cea mai mare companie aeriană de pasageri din lume „în următorii patru sau cinci ani”.
Șeful companiei a explicat că tarifele ar putea înregistra o ușoară creștere în această iarnă, pe fondul deciziei de a reduce numărul de zboruri din sezonul rece. Totuși, după scăderi procentuale nesemnificative în lunile iulie și august, el speră că evoluția prețurilor va rămâne relativ stabilă.
„Dacă vă amintiți, anul trecut tarifele noastre medii au urcat cu 10% și am crezut că anul acesta vor mai crește cu încă 4% sau 5%. Am pus evoluția pe seama faptului că toată lumea este mai atentă la bani, în special din cauza instabilității din Orientul Mijlociu și a scumpirii petrolului. Situația este puțin mai bună de atât. Vom încheia trimestrul al doilea, cel din septembrie, cu o scădere foarte redusă, de ordinul a câteva procente mici. În ultima lună s-a văzut o ușoară revenire a tarifelor. Nimic spectaculos, dar credem că există șanse ca spre finalul anului și de-a lungul iernii prețurile să rămână relativ constante”, a conchis O’Leary.
Ryanair a anunțat că şi-a redus obiectivul de trafic
În august 2026, Ryanair a transport 22,2 milioane de pasageri, o creştere cu 6% faţă de august 2025. Gradul de ocupare al aeronavelor a rămas acelaşi, însă, de 96%. În august 2026 au fost operate peste 120.500 zboruri. Peste 400 au fost anulate din cauza erupţiilor repetate ale vulcanului Etna, din sudul Italiei, care au dus la închiderea aeroportului din Catania.
Însă, în ciuda cifrelor bune, Ryanair anunţă că şi-a redus obiectivul de trafic pentru exerciţiul financiar aprilie 2026-martie 2027 la 214 milioane de pasageri, de la 216 milioane anunţate anterior. Scopul acţiunii este de a reduce expunerea companiei la creşterea preţurilor combustibilului, creşteri care nu sunt acoperite prin instrumente financiare de protecţie pe timp de iarnă.
Compania nu a specificat numărul exact al zborurilor afectate, dar nici rutele pe care numărul de zboruri va fi redus. Reducerile vor avea loc, însă, între noiembrie 2026 şi martie 2027. Datele din perioada similară a anului trecut (noiembrie 2025-martie 2026) arată că rute între aeroporturile italiene şi Londra Stansted au înregistrat pierderi nete între 2,7 şi 4,7 milioane de euro, deci există posibilitatea ca acestea să facă obiectul unor ajustări. Modificarea programului de zbor ar urma să reducă pierderi cu o sumă cuprinsă între 70 şi 100 de milioane de euro, previzionează compania aeriană. Iarna trecută, pierderea totală a companiei a fost de 600 de milioane de euro.