DCNews Stiri Social Teodora Marcu ar fi putut fi salvată. Ce le ceruse fosta concurentă de la Insula Iubirii judecătorilor înainte să fie ucisă cu sânge rece

Teodora Marcu ar fi putut fi salvată. Ce le ceruse fosta concurentă de la Insula Iubirii judecătorilor înainte să fie ucisă cu sânge rece

Foto: Instagram Teodora Marcu / Facebook Robert Wolf

Teodora Marcu, tânăra de 23 de ani omorâtă de fostul iubit, a cerut ajutorul în repetate rânduri, dar vocile ei nu au fost auzite de cei care ar fi trebuit s-o protejeze. Fosta concurentă de la Insula Iubirii a făcut plângeri, a cerut un ordin de protecție, a avertizat că fostul ei partener umblă înarmat și reprezintă un pericol, relatează Antena 3 CNN. A adresat apeluri disperate către autorități – polițiști și judecători – cerând ca agresorului să-i fie ridicate armele, dar nimeni nu a acționat.

Cel puțin trei sesizări au fost depuse, împreună cu actualul soț, împotriva bărbatului care, în cele din urmă, avea s-o ucidă. Însă pericolul real nu a fost violența domestică în sine, ci sistemul – același care, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, a închis ochii în fața activităților unei grupări infracționale din Onești, din care făcea parte și Robert Lupu.

Tragedia s-a întâmplat sâmbătă. Teodora își ținea fetița în vârstă de 3 ani în brațe, când fostul iubit a tras asupra ei. De patru ori. Exact cum o amenințase de nenumărate ori în mesaje. Mai târziu, agresorul și-a pus capăt zilelor.

Câte plângeri a depus Teodora înainte să fie ucisă

 

Conflictul dintre cei doi se întindea pe o perioadă de cinci ani, timp în care Teodora a strigat constant după ajutor. Prima plângere penală a fost înregistrată pe 1 martie 2021, la Postul de Poliție din Helegiu, județul Bacău. Atunci, Lupu i-a urmărit cu mașina pe Teodora și pe soțul ei, încercând să le lovească autoturismul. A urmat o confruntare directă în fața secției de poliție, unde bărbatul i-a amenințat chiar sub ochii oamenilor legii.

A doua plângere a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, dar dosarul a fost pasat până la DIICOT. Teodora reclama atunci că fostul partener i-a spart locuința, i-a furat bunuri și bani, și a continuat să o amenințe. Cu puțin timp înainte de căsătoria civilă, a fost din nou urmărită și agresată fizic, în județul Dolj. A urmat o nouă plângere, de această dată la Poliția din Cetate.

În fața instanței, Teodora a cerut ca lui Robert Lupu să-i fie retrase armele, de teama că le va folosi împotriva ei. Însă cererea i-a fost respinsă. Judecătoria Bacău a motivat că nu există suficiente dovezi că bărbatul deținea arme sau le-ar fi utilizat.

Acum, Teodora nu mai poate cere protecție. Trupul ei neînsuflețit a fost ridicat de soțul îndurerat și depus la capelă, astăzi urmând a fi dus în localitatea de unde este tânăra. O tânără mamă a fost ucisă cu sânge rece, de un om care nu trebuia să mai aibă acces la arme – dar mai ales, nu trebuia să mai aibă acces la ea.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele