DCNews Stiri Tânăr urmărit în trafic de polițiști. O persoană a ajuns la spital

Tânăr urmărit în trafic de polițiști. O persoană a ajuns la spital

Foto: IPJ Galați

Scene desprinse parcă din filme pe străzile din Galați. Polițiștii au pornit în urmărirea unui șofer care nu avea permis de conducere și care a încălcat regulile de circulație. 

”În această seară un echipaj al Secției 2 Poliție Galați, aflat la intersecția străzii Gh. Doja cu Bulevardul Siderurgiștilor, a observat un autoturism care a pătruns pe sens interzis, cu direcția de deplasare spre strada Brăilei. Polițiștii au efectuat semnale de oprire acustice și luminoase, și, întrucât conducătorul auto și-a continuat deplasarea, aceștia au plecat în urmărirea sa. Înainte de a ajunge la intersecția cu strada Brăilei, bărbatul aflat la volan a pierdut controlul direcției și a intrat cu mașina într-o jardiniera din beton, aflată pe trotuar”, se arată într-un comunicat de presă. 

O persoană transportată la spital 

În urmă impactului, un bărbat, de 42 de ani, aflat pe scaunul din dreapta față, a suferit leziuni și a fost transportat la spital. Din primele verificări, a reieșit că autoturismul a fost condus de un bărbat, de 27 de ani, din municipiul Galați, despre care polițiștii au constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele