DCNews Stiri SUA cer Rusiei o "anchetă IMEDIATĂ"

SUA cer Rusiei o "anchetă IMEDIATĂ"

Ambasada SUA la Moscova a ceru autorităţilor ruse să efectueze o anchetă imediată cu privire la presupusa otrăvire a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, transmite Agerpres, citând AFP.

"Ipoteza otrăvirii prezentată de medicii germani necesită o investigaţie imediată, completă şi transparentă din partea autorităţilor ruse, a declarat ambasadorul american la Moscova, John Sullivan, citat pe Twitter de către purtătoarea sa de cuvânt Rebecca Ross.

Sullivan a cerut, de asemenea, ca "cei care se află la originea acestui act să răspundă", potrivit sursei citate.

Aflat în vizită la Moscova, marţi, numărul doi al diplomaţiei americane Stephen Biegun a afirmat de asemenea că este profund îngrijorat de starea de sănătate a opozantului Navalnîi şi de impactul asupra societăţii civile ruse a presupusei otrăviri a acestuia. El a subliniat importanţa transparenţei şi a libertăţii de expresie în orice societate democratică, potrivit purtătoarei de cuvânt a ambasadorului american. Amintim că și Cancelarul german Angela Merkel a cerut Rusiei să investigheze acest caz și să îi pedepsească pe cei vinovați.


Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele