DCNews Politica Parlament Strategia pentru conservarea biodiversității va fi dezbătută astăzi în ședința de plen a Camerei Deputaților

Strategia pentru conservarea biodiversității va fi dezbătută astăzi în ședința de plen a Camerei Deputaților

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul de lege care vizează aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității în perioada 2026-2030 va fi dezbătut și votat astăzi în ședința de plen a Camerei Deputaților.

Marți, Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat ordinea de zi pentru ședința de plen programată să înceapă la ora 12:00. 

Pe ordinea de zi se află propunerea legislativă pentru ratificarea Acordului de împrumut (primul împrumut pentru politici de dezvoltare în domeniul fiscal şi creştere economică) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington, la 16 aprilie 2026, prima cameră sesizată şi proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030, adoptat de Senat.

De asemenea, deputaţii vor dezbate proiectul de lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) de instituire a Instrumentului "Acţiunea pentru securitatea Europei" (SAFE), adoptat anterior de Senat.

Pe agendă figurează şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic. Actul normativ, adoptat de Senat, a fost retrimis Camerei Deputaţilor pentru o nouă dezbatere. 

VEZI ȘI: Proiectul de lege privind biodiversitatea ajunge în Parlament. Bolojan: Am decis retragerea HG privind strategia biodiversității. Prevederile sale, într-un proiect depus la Senat

Diana Buzoianu a depus în Parlament strategia privind biodiversitatea

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a depus în Parlament proiectul de lege privind strategia pentru conservarea biodiversității.

Decizia vine după ce Sorin Grindeanu a declarat că premierul interimar Ilie Bolojan riscă să fie responsabil de pierderea unui miliard de euro dacă strategia aferentă unui jalon din PNRR nu este adoptată prin lege.

„Formalitățile nu pot pierde 1 miliard de euro pentru România.

Dorința PSD de a ataca orice jalon din PNRR nu poate pierde un miliard de euro pentru România.

Am zis de la bun început, inclusiv oficial în ședințele de Guvern, că îmi e indiferent dacă strategia privind biodiversitatea e adoptată prin Hotărâre de Guvern sau prin lege.

Am cerut o analiză de la juriști. Opinia juridică primită a fost că strategia nu e politică publică nouă, ci doar operaționealizează obiective deja asumate prin zeci de tratate și legi deja aflate în vigoare de ani de zile. Inclusiv cele 11 obiective principale asumate prin strategie sunt obiective existente pentru România de ani de zile.

Dar pentru PSD totul e un comunicat de presă. Totul e un scandal. Totul e o luptă pentru distrugere, o luptă din care țara noastră poate pierde 1 miliard de euro.

Pe fond, juriștii ne spun clar că nu e vorba de o politică publică nouă și strategia se poate adopta de un Guvern interimar. Dacă PSD va cere, însă, din dorința doar de distrugere, suspendarea hotărârii la Curtea de Apel București, chiar dacă Guvernul ar câștiga, 3 ani mai târziu, definitiv pe fond, banii din PNRR ar putea fi pierduți din cauza unor procese distructive pornite de PSD.

Adică, mai pe scurt, cu dreptatea în brațe, România riscă să piardă un miliard de euro.

Așa că azi este depus un proiect de lege cu strategia privind conservarea biodiversității în Parlament, ca să nu poată nimeni bloca un jalon asumat de 4 guverne consecutive prin procese fabricate.

Dar sper că e clar pentru toți: cei care urlau că USR blochează proiecte de infrastructură, că nu vrem binele țării, tocmai se pregăteau să blocheze un miliard de euro pentru țara asta, doar pentru a scoate câteva comunicate de presă. Arată asta a sabotaj național?”, a scris Diana Buzoianu pe pagina de Facebook.  

Citește mai multe din Parlament
Citește mai multe din Parlament