DCNews Sport Tenis Sorana Cîrstea este marea campioană de la turneul WTA din Cleveland

Sorana Cîrstea este marea campioană de la turneul WTA din Cleveland

FOTO: Agerpres

Sorana Cîrstea a triumfat la turneul WTA 250 de la Cleveland (Ohio), încheiat sâmbătă, după o finală în care a învins-o pe americanca Ann Li cu 6-2, 6-4, conform Agerpres.

În setul secund, românca a condus cu 3-1 și 4-2, iar la 5-3 a ratat trei mingi de meci, permițându-i lui Li să se apropie la 5-4. Cîrstea și-a adjudecat victoria pe propriul serviciu, iar după un meci ce a durat o oră și 26 de minute, a ridicat trofeul.

Victoria marchează un parcurs impresionant

Această victorie marchează un parcurs impresionant pentru Sorana, care a început competiția încă din calificări și cucerește astfel al treilea titlu WTA la simplu din cariera sa, după Tashkent 2008 și Istanbul 2021.

Performanța o urcă pe locul 71 în clasamentul mondial și o face a treia cea mai în vârstă jucătoare din Top 100, după Tatjana Maria (38 de ani) și Laura Siegemund (37 de ani).

Pe parcursul calificărilor, Cîrstea a eliminat-o pe Anna Frey și pe Rebeka Masarova. Ulterior, a trecut de Moyuka Uchijima, Jill Teichmann, Liudmila Samsonova și Anastasia Zakharova, fără să cedeze niciun set, demonstrând constanță și forță pe teren.

CITEȘTE ȘI: Sorana Cîrstea, în finala turneului de la Cleveland (WTA) 

Știri similare din categoria Tenis Vezi toate articolele