Andreea Moldovan, prezentă în studioul emisiunii prezentate de Tudor Mușat, la B1 TV, a făcut declarații despre cum s-ar putea desfășura sărbătorile pascale din acest an.
Andreea Moldovan: Am fost și eu întrebată despre sărbătorile de Paști. Sincer, nu știu când cade Paștele anul acesta...
Tudor Mușat: La începutul lunii mai...
Andreea Moldovan: Mai. Oricum este foarte greu să estimăm acum ce va fi atunci. Lucrurile se desfășoară foarte repede. Nu este un lucru complet și corect predictibil. Ce pot să spun este că acum contează ceea ce facem.
Amintim că în 2021, Paștele ortodox va fi sărbătorit în data de 2 mai.
Românii vor avea o minivacanță de 4 zile: Vineri - 30 aprilie (Vinerea Mare), sâmbătă -1 mai, duminică - 2 mai și luni - 3 mai (a doua zi de Paște).