DCNews › Stiri › Social › România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi? Dr. Tudor Ciuhodaru: Riscul de infarct crește cu 50%. Crește și riscul suicidar

România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi? Dr. Tudor Ciuhodaru: Riscul de infarct crește cu 50%. Crește și riscul suicidar

Imagine cu rol ilustrativ. Sursa foto: Pixabay

Șeful UPU de la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași", medicul Tudor Ciuhodaru, a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, cum sunt afectați oamenii de trecerea la ora de iarnă.

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00. Deși schimbarea ne oferă o oră în plus de somn, vine și cu o serie de riscuri pentru sănătate, a avertizat șeful UPU de la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași", medicul Tudor Ciuhodaru, într-un interviu acordat DC NEWS. 

Dr. Tudor Ciuhodaru:  În aceste zile mulți pacienți ajung la spital cu o simptomatologie polimorfă

"Majoritatea oamenilor se adaptează ușor la schimbarea orei. Modificările asupra organismului se fac complet în circa 15 zile, dar, atenție, particularitățile fizice și psihice individuale influențează mult cum se realizează această adaptare. În fiecare an eu sunt de gardă și în aceste zile mulți pacienți ajung la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași cu o simptomatologie polimorfă, care merge chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecțiuni. Toate acestea se întâmplă deoarece modificarea acestei ore de trezire duce la un stres la care organismul reacționează cu creșterea activității sistemului nervos simpatic și a nivelului citokinelor proinflamatorii", ne-a spus medicul Tudor Ciuhodaru.

"Mare atenție, sunt două riscuri majore". Principalele simptome

El a explicat că există două riscuri majore: creșterea riscului de infarct și creșterea riscului suicidar. Cei mai afectați sunt tinerii activi profesional. Printre principalele simptome se numără: insomnia sau somnolența, astenia, apatia, anxietatea, agitația, irascibilitatea, tulburările de concentrare și memorie, durerile de cap, amețelile și modificarea apetitului.

"Atenție, mare atenție, sunt două riscuri majore. Riscul de infarct crește cu 50% timp de 3 zile după schimbarea orei și sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional. Pe de altă parte, crește și riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la cei depresivi, cu vulnerabilități psiho-emoționale. Practic, modificările de oră sunt reflectate de inima noastră, modificările cardiovasculare fiind pe primul plan.

Se manifestă prin variații ale tensiunii arteriale și variații ale tulburării de ritm cardiac, care duc până la agravarea patologiei cardiovasculare și chiar până la risc de infarct miocardic acut. Pe de altă parte, și modificările neuropsihice sunt majore. Vorbim aici despre modificări ale calității somnului: insomnie sau somnolență. În plus, putem avea astenie, apatie, anxietate, agitație, irascibilitate, tulburări de concentrare și memorie, dureri de cap, amețeli, modificarea apetitului sau acea dereglare afectivă sezonieră și risc suicidar", a mai explicat medicul.

Dr. Ciuhodaru: Sub această simptomatologie polimorfă se pot ascunde și alte cauze

Dr. Ciuhodaru avertizează însă că multe dintre aceste simptome pot ascunde alte afecțiuni, iar din acest motiv evaluarea unui medic este absolut necesară.

"Ceea ce vreau să rețineți pentru că este extrem de important, este că sub această simptomatologie polimorfă, nespecifică, se pot ascunde și alte cauze. De asta este bine să fiți evaluați corespunzător de către un medic pentru a nu omite un alt diagnostic. Nu o dată s-a întâmplat ca în spatele modificărilor neurologice determinate de schimbarea orei să fie în spate un accident vascular cerebral sau un sindrom vestibular", a mai declarat dr. Tudor Ciuhodaru.

Cinci reguli de urmat pentru a trece mai ușor peste schimbarea orei

"Pentru a trece cu ușurință peste schimbarea acestei ore recomand cinci lucruri extrem de simple:

  • Planificarea corespunzătoare a activității.
  • Evitarea suprasolicitărilor, a substanțelor psihoactive sau a situațiilor conflictuale.
  • Petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.
  • Mișcarea, măcar sub forma plimbărilor.
  • Alimentația bogată în fructe și legume proaspete", recomandă Tudor Ciuhodaru.

Ce s-a întâmplat cu propunerea din 2018 privind renunțarea la schimbarea orei în UE

Precizăm că Parlamentul European s-a pronunțat în 2019 pentru eliminarea schimbării orei, iar Comisia Europeană a făcut o propunere similară în 2018, după o consultare publică la care au participat 4,6 milioane de persoane, dintre care 84% au fost favorabile încetării acestei practici.

Deși la sfârșitul anului 2019, Parlamentul European a demarat procesul de eliminare a acestei practici, o decizie finală nu a fost luată nici până în ziua de astăzi deoarece statele UE nu au reușit să ajungă la un acord în acest sens.

Medicul Tudor Ciuhodaru a amintit și despre acest fapt, criticând întârzirea aplicării măsurii și afirmând că necesitatea schimbării orei "nu mai reflectă realitatea zilelor noastre", iar unora le provoacă "suficiente motive de îngrijorare sau disconfort". "Una dintre soluții ar putea fi renunțarea la schimbarea orei, așa cum de altfel s-a întâmplat și în SUA", a subliniat Ciuhodaru.

Comentarii (2)

iobi   •   24 Octombrie 2026   •   14:27

Ce ne faceam fara acest mare si universal sfatuitor!

Thorwald   •   24 Octombrie 2026   •   13:57

Exagerari.
Analizati cele 5 recomandari. Sunt universal valabile pe tot parcursul anului. Daca nu se mai schimba ora, renuntam sa mai mancam fructe proaspete?

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social