Mondioringul testează abilitățile câinilor la cele mai înalte standarde: obediență, agilitate, sărituri și exerciții de protecție. Competiția reunește anual peste 80 de participanți din mai mult de 20 de țări și se desfășoară în țări membre FCI, în spații generoase precum stadioane sau baze sportive, oferind publicului șansa de a urmări live performanțe remarcabile.
România are deja o tradiție solidă în acest domeniu, construită pas cu pas de mai bine de 15 ani, însă Tudor Tim Ionescu atrage atenția asupra faptului că numărul celor implicați profesionist în dresaj rămâne redus. În același timp, există multe persoane private care ar putea beneficia de sfaturi specializate.
Livia Andreea Stan recunoaște că sfaturile pentru un câine echilibrat nu sunt simple. Totuși, aceasta subliniază esența pregătirii: relația dintre om și câine. „Consider că este importantă relația pe care o dezvolți cu al tău câine. Foarte important. Foarte mult timp am tot auzit ia-ți timp, bonding, relaționează, încheagă relația”, spune ea.
Întrebată cum a construit această legătură cu câinele, Livia explică că procesul implică joacă, disciplină, recompense și timp petrecut împreună: „Am făcut-o prin foarte multă joacă, introducând totuși elemente de disciplină, introducând și recompense. Apoi, plimbări, foarte multe plimbări. Pe parcurs, relația se dezvoltă. Respect câinele, el mă respectă pe mine. E totuși o relație bazată pe încredere și respect”.
Performanța în Mondioring nu se rezumă doar la exercițiile tehnice, ci la claritatea obiectivelor și la răbdarea antrenorului. „Apropo de antrenamente și de competiții și dezvoltarea exercițiilor efectiv pentru a ajunge la o finalitate: mi-am dat seama că dacă mie îmi este foarte clar ce îmi doresc de la el și lui îi va fi foarte clar și foarte ușor în a învăța lucrurile respective. Și atunci am avut foarte mult de lucrat aici ca să înțeleg anumite lucruri și am ajuns să le fac până la urmă. Plus că mai este foarte mult de lucru și foarte mult de învățat. Ceea ce reprezintă o provocare continuă”, adaugă Livia Andreea Stan.