Premierul Victor Ponta declarat astăzi că nu a existat un acord cu președintele Traian Băsescu pe tema numirii noului judecător român la CEDO, ci doar o discuție, urmând ca decizia cu privire la cine face cele trei propuneri pentru funcția de judecător european să fie luată de Curtea Constituțională.
Șeful executivului le-a spus jurnaliștilor la sfârșitul întâlnirii cu Secția de Judecători a CSM că nu există un conflict între executiv și CSM în ceea ce privește noul judecător român la CEDO, ci doar o ”interpretare diferită”. ”Consiliul Superior al Magistraturii crede că ar fi o problemă de constituționalitate. Am solicitat Avocatului Poporului ca această cauză să fie soluționată de CCR”, și să se decidă dacă propunerile vor fi făcute de Consiliu sau de o comisie interministerială. ”Nu e nicio supărare, indiferent de ce va zice CCR”, a continuat premierul.
Guvernul a decis prin ordonanță de urgență ca propunerea candidaţilor pentru funcţia de judecător CEDO să nu mai fie făcută de plenul Consiliului, ci de o comisie constituită la nivelul Executivului, în cadrul căreia CSM are un singur reprezentant.
Președintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a sesizat CCR față de existența unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi puterea executivă, determinat de modificarea procedurii de numire a judecătorului român la CEDO.
Mandatul actualului reprezentant al României la CEDO, Corneliu Bârsan, expiră în decembrie, iar România este obligată să trimită noi recomandări până pe 26 iulie.