Poliţistul braşovean Daniel Zontea atrage atenţia utilizatorilor de bicicletă cu privire la comportamentul poliţiştilor faţă de ei în trafic.
Daniel Zontea spune că nu vede deloc în regulă afirmaţia că "poliţiştii au ceva cu bicicliştii", el fiind atât poliţist, cât şi biciclist pasionat.
""Polițiștii au ceva cu bicicliștii!”
Am tot auzit această afirmație în discuțiile purtate printre cicliști și nu o văd deloc în regulă, pentru că, voit, am ales să fac parte din ambele categorii. Să fiu polițist de profesie și biciclist din pasiune.
Iar când aud acest reproș, mă gândesc că poate ar trebui ca noi, bicicliștii, să ne uităm puțin mai atent și la ce facem, nu doar la cine ne oprește.
Adevărul e că polițistul nu are absolut nimic cu bicicleta ta și nici cu faptul că îți place să pedalezi sau să faci naveta la serviciu pe două roți.
În schimb, este la fel de adevărat că polițistul „are ceva” cu toate situațiile în care un participant la trafic se pune în pericol sau periclitează siguranța celorlalți, iar dacă este să mergem către cifre, numărătoarea ne arată că bicicliștii sunt destul de vulnerabili în trafic", a scris Daniel Zontea pe Facebook.
100 de oameni pe bicicletă mor anual în accidente rutiere
Zontea prezintă şi o statistică îngrijorătoare pentru România, ţară care deja este liderul european al victimelor din accidente rutiere.
"Cam 100 de oameni aflați pe bicicletă, sub influența alcoolului, neiluminați noaptea pe drum european ori neatenți la schimbarea direcției de mers, își pierd viața în fiecare an în accidente rutiere.
A veni după toate aceste tragedii și a spune că polițiștii au ceva cu bicicliștii este ca și cum ai spune că vameșul are ceva cu toți cei care trec zilnic granița.
Vameșul are ceva doar cu cel care încearcă să introducă produse interzise în țară, cu cel care caută să fenteze și cu cel care vrea să o ia pe drumul ocolit. În rest, dacă respecți regulile, poți trece fluierând.
Cam așa este și pe bicicletă. Poți să pedalezi liniștit, să saluți sau să ignori polițistul din trafic dacă nu îți place de fața lui. Până la urmă, nu trebuie să ne placă tuturor aceeași marcă de mașină sau același gen de muzică.
La fel, nici de regulile de circulație nu putem pretinde că ne plac tuturor. În schimb, aici, diferența e că trebuie să le acceptăm și să le respectăm cu toții.
Închei prin a vă spune că nu bicicleta este problema, ci nerespectarea regulilor. Pedalați cât vreți, pe unde vreți, dar nu uitați că siguranța îi privește pe toți.
Drum bun!", a mai scris Daniel Zontea.
Amintim că în cadrul conferinţei "Educaţia Rutieră, disciplină obligatorie indiferent de vârstă", organizată de DC Media Group, senatorul Robert Cazanciuc, promotorul Legii Anastasia, a propus şi ca la achiziţia unei biciclete, românii să fie obligaţi să cumpere şi o cască de protecţie. Acesta spune că măsura ar putea duce la o creştere a conştientizării cu privire la protecţie în timpul deplasării cu bicicleta.
"La vânzarea unei maşini, este un standard de siguranţă pe care orice maşină trebuie să îl îndeplinească. Mă gândesc că ar trebui să găsim o formulă, poate obligatorie, de ce nu, ca fiecare bicicletă vândută în România să fie însoţită de o cască de protecţie. Adică să nu poţi vinde bicicleta fără cască. Chiar dacă un cumpărător mai are o cască acasă. În felul ăsta, nu va fi doar o formă de protecţie, dar se va crea şi o discuţie în jurul subiectului şi astfel, unii poate se vor gândi de două ori înainte să îşi lase copilul, spre exemplu, să plece cu bicicleta fără cască", a declarat atunci Robert Cazanciuc.