NASA şi compania privată SpaceX, principalele motoare ale explorării spaţiale din prezent, şi-au anunţat obiectivul de a permanentiza prezenţa umană pe Lună în viitorul apropiat, într-un interval de cel mult 10 ani, prin ridicarea unor baze selenare habitabile. O serie de exeperţi avertizează însă că acest obiectiv s-ar putea dovedi prea ambiţios prin prisma riscurilor cunoscute şi necunoscute cu care se vor confrunta astronauţii care vor trebui să rămână pentru perioade mai lungi de timp la suprafaţa Lunii, transmite joi Live Science.
La 24 martie administratorul NASA, Jared Isaacman, a prezentat noile planuri ale NASA cu privire la "o prezenţă umană susţinută" pe Lună şi amenajarea unei baze selenare permanente. Construcţia acestei baze ar putea începe încă din 2027, conform lui Isaacman.
Acest anunţ a fost făcut la doar o lună după ce Elon Musk, CEO al SpaceX, a anunţat renunţarea pentru moment la planurile privind colonizarea planetei Marte pentru a pune bazele "unui oraş selenar care să se autodezvolte" în următorii 10 ani.
Oamenii de ştiinţă avertizează că acest program de colonizare nu va fi deloc unul simplu
Este o perspectivă interesantă - dar oamenii de ştiinţă avertizează că acest program de colonizare nu va fi deloc unul simplu. Mediul selenar este extrem de dur. Praful omniprezent pe Lună este electrizat, ascuţit ca briciul. În plus, suprafaţa selenară este lovită de un flux constant de particule radioactive care călătoresc cu viteza luminii. Oamenii de ştiinţă încă nu sunt siguri cum această doză crescută de radiaţii cosmice, împreună cu atracţia gravitaţională mai slabă a Lunii, în raport cu Pământul, va afecta corpul uman pe termen mediu şi lung.
O altă posibilă problemă este legată de fezabilitatea tehnologică a programului. Unde vor trăi astronauţii şi cu ce resurse? În acest moment, aceste mari întrebări încă aşteaptă răspunsuri care s-ar putea să nu ajungă la timp pentru planurile propuse de NASA şi Musk.
"Nu cred că suntem chiar pregătiţi", a declarat pentru Live Science Caitlin Ahrens, cercetătoare la Universitatea din Maryland şi la Centrul Goddard pentru Zboruri Spaţiale al NASA, care studiază mediul selenar. "Un deceniu poate părea departe pentru unii oameni. Pentru un om de ştiinţă este o clipă".
Praful selenar este destul de diferit de ceea ce numim praf pe Pământ. Fără vânt şi apă lichidă, praful de pe Lună nu se înmoaie în timp. "Vorbim despre particule de praf foarte, foarte ascuţite, de mărimea unor fragmente mici de polen", conform lui Ahrens.
De asemenea, acest praf se electrizează uşor. Simplul mers pe Lună ridică praful de la sol, iar roverele care au traversat peisajul lunar în perioada misiunilor Apollo au ridicat nori de praf electrizat, care levitează, şi se lipeşte de orice îi stă în cale, a spus Ahrens. Praful energizat poate bloca orificiile de ventilaţie din potenţialele spaţii de locuit, poate afecta costumele spaţiale şi poate acoperi panourile solare, supraîncălzindu-le şi spărgându-le.
Locuitorii Lunii ar fi constant afectaţi de radiaţii
Fără păturile atmosferice ale Pământului şi fără scutul magnetic terestru, locuitorii Lunii ar fi, de asemenea, constant afectaţi de radiaţii. Radiaţia cosmică este "practic omniprezentă oriunde mergi în spaţiu", inclusiv pe Lună, a declarat pentru Live Science Dr. Emmanuel Urquieta, cercetător în medicină aerospaţială la Universitatea din Florida Centrală. "Este incredibil de dificil să te protejezi".
Cancerul este un risc potenţial, dar deoarece efectele radiaţiilor asupra sănătăţii au nevoie de timp pentru a se manifesta, nu am şti cu siguranţă dacă acesta este un factor de risc major decât după perioade mai lungi de şedere pe Lună. "Fiecare persoană care merge în spaţiu va fi cu siguranţă un subiect de testare", a spus Urquieta.
Oamenii de pe Lună ar avea nevoie de materiale de construcţie masive pentru a proteja habitatele lunare împotriva acestor pericole. Cupolele metalice sau de sticlă, habitatele subterane şi locuinţele realizate din sol selenar imprimat 3D sunt toate opţiuni potenţiale investigate.
Dar Ahrens, care lucrează şi la evaluarea riscurilor selenare, nu crede că suntem pregătiţi să planificăm astfel de construcţii. De exemplu, dacă NASA decide să investească într-un habitat subteran - poate cea mai sigură modalitate de a evita radiaţiile - oamenii de ştiinţă încă nu au nicio idee cum să sape pe Lună, a spus ea.
Atracţia gravitaţională scăzută a Lunii poate prezenta riscuri pentru sănătate
Chiar şi cu spaţii de locuit suficient de protectoare, atracţia gravitaţională mai slabă a Lunii - doar o şesime din cea a Pământului - poate prezenta riscuri pentru sănătate. Din călătoriile spaţiale anterioare ştim că, fără forţa gravitaţională cu care au evoluat oamenii, oasele şi muşchii astronauţilor au nevoie de exerciţii fizice semnificative pentru a preveni atrofierea. "Însă nu ar fi practic să transporţi pe Lună benzi de alergare grele, precum cele folosite pe Staţia Spaţială Internaţională", a spus Urquieta.
Lipsa gravitaţiei poate, de asemenea, redistribui echilibrul natural de fluide al organismului, cu efecte potenţial dezastruoase. În mod normal, din cauza forţei de atracţie descendentă a gravitaţiei, până la 80% din sângele nostru se află în picioare în orice moment, a spus Urquieta. Dar pe Lună, mai multe fluide ar curge către jumătatea superioară a corpului, provocând pierderi de sânge pe măsură ce corpul încearcă să se reechilibreze, precum şi o potenţială umflare a părţii din spate a ochilor şi tromboză a venei jugulare, o afecţiune care provoacă cheaguri de sânge potenţial fatale la nivelul gâtului. Comparativ cu gravitaţia zero, gravitaţia parţială selenară poate sau nu să prezinte riscuri similare pentru sănătate. Urquieta a spus că cercetătorii nu vor şti până când astronauţii nu petrec mai mult timp acolo.
În cele din urmă, conform lui Ahrens, aceste provocări se reduc la nevoia de mai multe date, pe care oamenii de ştiinţă speră să le adune cu misiuni precum programul Artemis al NASA, care vizează readucerea oamenilor pe suprafaţa selenară încă din 2028. Dar ea prevede un calendar mult mai lent decât planurile lui Musk şi Isaacman, în condiţiile în care oamenii de ştiinţă nici măcar nu au prelevat încă o mostră din gheaţa selenară - o resursă pe care mizează planificatorii aşezărilor selenare.
Gheața lunară ar putea furniza apă, combustibil pentru rachete şi metale rare
În funcţie de adâncimea la care se află şi de compoziţia sa, gheaţa lunară ar putea furniza apă, combustibil pentru rachete şi metale rare. Dar până când oamenii de ştiinţă nu obţin o mostră fizică de gheaţă, nu se pot baza pe utilitatea sau perspectivele sale economice. Deocamdată, cunoştinţele ştiinţifice despre compoziţia chimică reală a gheţii sunt foarte limitate: "Ştim că este rece şi ştim cam unde este", a spus Ahrens.
Când vine vorba de Lună şi ofertele sale, "trebuie să fim foarte atenţi să nu vindem ceva ce nu avem", a spus şi Giuseppe Reibaldi, preşedintele Moon Village Association, un grup non-profit axat pe colaborarea internaţională în activităţile selenare.
Giuseppe Reibaldi a declarat pentru Live Science că ceea ce găsim în gheaţa selenară ar putea fi diferenţa dintre echivalentul lunar al oraşelor înfloritoare din California, în timpul goanei după aur - unde aşezările au apărut ca răspuns la oportunităţile miniere - şi Antarctica, unde un număr mic de oameni de ştiinţă vin şi pleacă exclusiv în scopuri de cercetare, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Trump crede că SUA vor reveni pe Lună înainte de finalul mandatului său