Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a comentat problema remanierii miniştrilor şi a precizat că această problemă este în sarcina premierului. La şedinţa de Guvern din iunie Preşedintele Traian Băsescu le-a spus miniştrilor că va veni şi ziua în care se va trage linie pentru a vedea competenţa fiecăruia.
Înainte de criticile premeirului, preşedintele Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor, la o şedinţă de guvern în luna iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Cabinet după prima jumătate a anului. El a spus că se va analiza capacitatea miniştrilor de a atrage fondurile europene şi nivelul investiţiilor în domeniile pe care le gestionează.