Conform BBC, australianul Nathan Baggaley și fratele său, Dru, vor primi sentința în aprilie, iar aceștia pot face închisoare pe viață pentru un incident de acum trei ani. Nathan a fost premiat de două ori cu medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena și a fost de trei ori campion mondial la caiac-canoe.
În iunie 2018, Dru și încă un alt bărbat, Anthony Draper, au călătorit 11 ore pentru un randevu cu o navă străină care transporta drogurile. Totuși, cei doi au fost zăriți de autorități și apoi au fost arestați, după o urmărire pe mare ca-n filme care a implicat Marina și forțele aeriene. Nathan cumpărase ambarcațiunea folosită în incident, iar Dru l-a acuzat pe Draper că i-a amenințat familia și că nu a putut refuza, fapte pe care terțul le-a negat.