DCNews Stiri Nicușor Halici, prefectul de Vrancea: Spitalui Adjud nu trebuie închis

Nicușor Halici, prefectul de Vrancea: Spitalui Adjud nu trebuie închis

Doamna Mihaela Simona Cremene a ocupat funcția de director al spitalului pentru circa patru ani.

În cadrul ședinței la care au participat atât conducătorii unității cât și membrii corpului medical, au fost prezentate condițiile legate de logistică și management ce trebuie îndeplinite pentru respectarea cerințelor și criteriilor necesare acreditării spitalului.

Prefectul a dat asigurări cadrelor medicale că se va implica în acest proces, astfel că a transmis deja un memoriu către Ministerul Sănătății pentru a identifica fonduri necesare dotării cu aparatură medicală specifică precum și pentru o flexibilizare a procesului de acreditare.

Funcționarea Spitalului Municipal Adjud este vitală având în vedere că această unitate asigură servicii medicale curative pentru o populație de peste 55.000 de locuitori ai municipiului, comunelor limitrofe, precum și ai unor localități din sudul județului Bacău.

Prefectul a precizat că Spitalul din Adjud nu trebuie închis și că interesul comun al autorităților locale și centrale este de a îmbunătăți calitatea actului medical și funcționarea ulterioară a spitalului la standardele impuse de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).

Vezi și: Canalul Siret - Bărăgan, pas istoric pentru reabilitare

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele