DCNews Politica Miza uriașă a summitului G7. Bogdan Chirieac: „Trump poate obține o victorie copleșitoare în Orientul Mijlociu”

Miza uriașă a summitului G7. Bogdan Chirieac: „Trump poate obține o victorie copleșitoare în Orientul Mijlociu”

Trump anunță că acordul dintre SUA și Iran va fi semnat „în câteva ore” - foto AI

Liderii Grupului celor Șapte (G7), care reunește cele mai dezvoltate economii democratice ale lumii, respectiv Statele Unite ale Americii, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Regatul Unit, se reunesc, luni, 15 iunie, în cadrul summit-ului anual organizat în localitatea Évian-les-Bains. Președintele Donald Trump este așteptat să participe.

Întâlnirea se desfășoară într-un context geopolitic tensionat, la doar câteva zile după anunțul privind un acord preliminar între SUA și Iran pentru încetarea conflictului care a destabilizat Orientul Mijlociu și a afectat piețele energetice globale. 

De ce urmărește România summitul G7: avertismentul lui Bogdan Chirieac privind economia și Strâmtoarea Ormuz

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre importanța summitului G7, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

”Este foarte important că avem corespondent la summitul G7, prin doamna Ana Maria Păcuraru, să aflăm și punctul de vedere românesc vis-a-vis de G7. De ce este foarte important? Fiindcă ați văzut ce s-a întâmplat cu Strâmtoarea Ormuz. Când a fost închisă, toți am avut de suferit, prețul la carburant a urcat la cer și omenirea risca să intre în recesiune mondială.

Recesiunea provocată de Ilie Bolojan în România, dacă intra și restul lumii în recesiune, era un dezastru total, așa este doar un dezastru local. Alții ne pot ajuta, cu voia Lui Dumnezeu și cu un negociator bun, ne mai ajută Uniunea Europeană în vreo încetare de plăți”, a spus Bogdan Chirieac.

Bogdan Chirieac: ”Este crucial acest Summit G7” 

”Este crucial acest Summit G7. Iranul poate fabrica arma nucleară și dacă în termen de 60 de zile ajung la un acord și în privința materialului fisionabil, a uraniului îmbogățit, putem spune că Donald Trump a obținut o victorie copleșitoare în Orientul Mijlociu.

Dacă se mai opresc și mișcările teroriste - organizațiile teroriste nu mai sunt finanțate, pentru că Iranul era principalul finanțator - putem avea primii muguri de pace în Orientul Mijlociu. Suntem în fața unui eveniment mondial de primă mărime. Sper că, la Summitul G7, liderii să se înțeleagă, fiindcă America este într-o parte, Occidentul este în partea cealaltă. Cumva trebuie să ajungem la un acord și în privința asta, inter-occidental”, a precizat Bogdan Chirieac.

În continuare, Bogdan Chirieac a fost întrebat despre modul în care relaționează acum Statele Unite cu Europa și ce viitor se întrevede, cum se pot reîncălzi relațiile.

Cum se pot reîncălzi relațiile dintre SUA și UE. Miza Summitului G7

”Fundamental, avem aceleași valori, și SUA, și Uniunea Europeană. Acum, este o viziune specială a lui Donald Trump, care spune Make America Great Again, adică Națiunea sa spre primul loc. Însă viața arată că este bine să fii în echipă, singur nu reușești, chiar dacă ești cea mai puternică națiune a lumii. Din acest punct de vedere, trebuie să fie un pic finisat acest plan al lui Donald Trump.

Să ne înțelegem, nu poți majora taxele Uniunii Europene în raport cu SUA, nici America să le majoreze pe partea cealaltă. Suntem o comunitate, comunitatea occidentală. Avem alte provocări ale lumii contemporane, respectiv China, Rusia, națiunile autocrate. Faptul că ne scindăm înseamnă că vom fi cu toții mult mai slabi.

Înțeleg că Europa trebuie să se ocupe de propria securitate, fiindcă Europa are mijloacele, banii necesari și capitalul uman, nu e normal ca SUA să plătească tot pentru Europa, dar din alte puncte de vedere trebuie să fim exact pe aceeași undă. Nu se poate să fim separați, deoarece vom cădea unul după altul, întâi America, apoi Europa”, a mai declarat analistul politic Bogdan Chirieac.

Știri similare din categoria Analiză Politică Vezi toate articolele