Un incendiu a avut loc vineri seara în restaurantul Cosa din Constanța. Zeci de oameni au reușit să iasă la timp, înainte ca focul să se propage. Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor, iar incidentul s-a încheiat fără victime.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, arderea a pornit de la instalația de evacuare a restaurantului Cosa, situat pe strada Unirii nr. 29. Hota și tubulatura au fost cuprinse de flăcări, acestea fiind singurele elemente afectate, au precizat autoritățile.
La fața locului s-au deplasat echipaje de la Detașamentul Fripis, care au acționat cu trei autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD B2, conform publicației constănțene ct100%.ro.
În restaurant se aflau aproximativ 40 de persoane
În local se aflau aproximativ 40 de persoane în momentul declanșării incendiului, 25 de bărbați și 15 femei, toate reușind să se evacueze pe cont propriu fără a suferi răni. ISU a confirmat că nu există victime.
Focul a fost ținut sub control în jurul orei 20:30, înainte să ajungă la alte zone ale clădirii.
Pompierii continuă să verifice zona afectată pentru a elimina orice posibilitate de reaprindere și pentru a stabili cu exactitate cauza care a dus la izbucnirea incendiului.
CITEȘTE ȘI: Explozie într-un bloc din Balș. A fost activat Planul Roșu de intervenție/Doi răniți și locatari evacuați