DCNews Politica Guvern Ilie Bolojan, la Ambasada Franţei. A semnalat un motiv în plus pentru celebrarea relaţiei România-Franţa

Ilie Bolojan, la Ambasada Franţei. A semnalat un motiv în plus pentru celebrarea relaţiei România-Franţa

Ilie Bolojan, la Ambasada Franţei. Captură video

Ilie Bolojan a participat la festivitatea organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei la Ambasadă şi a anunţat un motiv suplimentar pentru celebrarea relaţiei dintre cele două ţări.

"Anul acesta avem și un motiv în plus să celebrăm relația dintre țările noastre pentru că se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie franco-român. Dar relația dintre România și Franța este mult mai veche și la temelia statului român stă un important sprijin francez.

O bună parte din generația care a construit România modernă s-a format în Franța. Mulți tineri români au studiat la Paris și s-au întors acasă. Au adus cu ei idei, modele de organizare și o anumită viziune despre cum trebuie să arate un stat modern.

Influența franceză se vede și astăzi în cultura noastră, în educație și în instituții.

Ne-am bazat pe sprijinul Franței în Primul Război Mondial, când Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Berthelot, a contribuit la reorganizarea armatei române.

Astăzi avem, din nou, militari francezi în România întrucât Franța conduce Grupul de luptă multinațional al NATO și are în țara noastră un contingent important de militari și de tehnică militară. Le mulțumesc militarilor francezi pentru că alături de ceilalți militari ai NATO contribuție la securitatea țării noastre și a regiunii din care facem parte. Și le mulțumesc și-i salut pe cei care sunt aici prezenți.

La rândul nostru, încercăm să fim prezenți acolo când partenerii noștri au nevoie de noi. Și în această perioadă, 80 de pompieri români sunt în Franța, unde, împreună cu colegii francezi, lucrează pentru prevenirea și combaterea incendiilor de pădure.

Franţa, unul dintre pricipalii investitori în România 

Relația noastră este foarte importantă și din punct de vedere economic, Franța fiind unul dintre principalii investitori în România, cu investiții de peste 12 miliarde de euro și peste 11.000 de companii franceze înregistrate în țara noastră. Se cuvine să le mulțumesc pentru investițiile pe care le-au făcut aici și, de asemenea, să salut eforturile camerei de Comerț româno-franceze pentru a promova relațiile economice dintre cele două țări.

Sunt fabrici care produc în România, locuri de muncă, furnizori români care cresc odată cu marile companii, cu tehnologie și experiență care vin în economia noastră. Companiile franceze sunt prezente în industria auto, în energie, în agricultură, în apărare, sectorul bancar, sănătate și digitalizare.

Ne dorim mai multe investiții franceze în România. Mai ales în domeniile în care putem să construim pe termen lung: energie, industria de apărare, tehnologie și producția cu valoare adăugată.

Relația dintre România și Franța este și despre oamenii care trăiesc în cele două țări. Avem o comunitate importantă de români stabilită în Franța. Sunt studenți, sunt medici, sunt cercetători, sunt oameni care lucrează în construcții și în multe alte domenii. Le mulțumim autorităților franceze pentru sprijinul pe care îl acordă integrării acestei comunități.

Dar avem și o comunitate franceză activă în România pentru că, dacă te duci  în multe din companiile franceze de aici, găsești echipe mixte, români și francezi care lucrează împreună de ani de zile.

Avem și o legătura culturală pe care o cunoaștem cu toții. Iar această relație continuă prin universități, prin școli, prin proiecte culturale, prin literatură și arte.
Doamnelor și domnilor,

În această perioadă, Europa are de luat decizii importante. Avem un război la granițele noastre, trebuie să investim mai mult în securitate și, în același timp, să ne întărim economiile și să rămânem competitivi.

România și Franța au multe lucruri pe care le pot face împreună, de la apărare și energie până la industrie și tehnologie. Avem o relație solidă și încredere unii în ceilalți. Cred că în anii următori trebuie să folosim această bază pentru a dezvolta mai multe proiecte.

La mulți ani Franței! La mulți ani prieteniei dintre poporul român și cel francez! Vive la France!", a declarat Ilie Bolojan. 

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern