Compozitorul Horia Moculescu se află internat în stare gravă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, potrivit unor surse medicale. Artistul, în vârstă de 88 de ani, este tratat în secția de terapie intensivă, după ce, în ultimii ani, s-a confruntat cu mai multe probleme serioase de sănătate.
Sursele citate au precizat că evoluția sa este atent monitorizată de echipa medicală, însă starea generală rămâne critică. De o perioadă îndelungată, compozitorul se luptă cu afecțiuni multiple care i-au afectat mai multe organe, iar rezistența sa fizică s-a diminuat vizibil, notează News.ro.
Horia Moculescu a dat semne de slăbiciune încă din vară
Horia Moculescu a dat semne de slăbiciune încă din vară, când a fost văzut într-un scaun cu rotile. Artistul a glumit la acel moment, spunând că nu era vorba de un scaun medical, ci doar de un „scaun de birou cu roți”. Totuși, el recunoștea atunci că urmează de ani buni un tratament complex și că starea sa de sănătate nu mai este cea de altădată.
Compozitorul trece acum prin momente dificile, iar apropiații săi speră într-o evoluție favorabilă în zilele următoare. Potrivit informațiilor medicale obținute de DCNews, starea generală a lui Horia Moculescu este influențată de vârsta înaintată și de fragilitatea organismului, ceea ce face ca infecții minore, inofensive pentru o persoană sănătoasă, să devină mai greu de gestionat în cazul său. Surse din mediul medical spun că artistul beneficiază de îngrijiri complexe și de tratament adecvat, fiind monitorizat permanent de specialiștii de la „Matei Balș”. În prezent, compozitorul primește suport respirator și oxigen.
Una dintre figurile marcante ale muzicii românești
Horia Moculescu este una dintre figurile marcante ale muzicii românești, având la activ peste 500 de compoziții apreciate de public şi de critici. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu celebri interpreţi români precum Corina Chiriac, Margareta Pâslaru, Mihaela Mihai şi mulţi alţii, dar a creat şi muzică de film pentru producţii cunoscute, ceea ce i-a consolidat statutul de compozitor prolific.
Pe lângă activitatea componistică, Moculescu s-a remarcat şi ca interpret, pianist şi realizator de emisiuni de televiziune, ceea ce l-a făcut să fie cunoscut nu doar în rândul breslei, ci şi în rândul publicului larg. De-a lungul decadelor, a primit numeroase premii şi distincţii pentru contribuţia sa la patrimoniul muzical românesc, iar melodiile sale continuă să fie ascultate şi reinterpretate de noi generaţii.