Update: "Traficul este întrerupt la plecarea și sosirea în Strasbourg din cauza degajării de fum într-un tren.
Sfârșitul tulburărilor este estimat a fi în jurul orei 18.00", au scris pe X reprezentanții TER Grand Est.
Update: "Este o situație de panică. Dar ce pot să relatez este că, după ce am urcat majoritatea în tren, s-a simtit un miros de fum și am fost alertați de personalul trenului să ieșim cu toții, să lăsăm toate lucrurile, ceea ce am făcut, și am ieșit în exteriorul gării, iar acum pompierii, poliția văd ce se întâmplă. Am primit un mesaj, cum că ar fi o chestiune tehnică", a spus Nicu Ștefănuță la Antena 3 CNN.
Update: Perimetrul gării a fost securizat.
Exploziile* s-au auzit din trenul de pe ruta Strasbourg-Bruxelles.
În gară s-a creat o panică generalizată.
În această perioadă se desfășoară și reuniunile plenare ale europarlamentarilor la Strasbourg.
Pompierii au ajuns de urgență la fața locului.
Sunat de către Antena 3 CNN, Eugen Tomac, europarlamentar, a spus că: "Deocamdată nu am elemente suplimentare în afară de cele prezentate, dar sper să nu fie mai grav pentru că este un tren cu care circulă marea majoritate a angajațiilor Parlamentului și cei mai mulți europarlamentari pentru că este un tren cu destinație specială închiriat pentru Parlamentul European.
Sediul Parlamentului European de altfel este la Strasburg și în fiecare lună lucrările în plen se desfășoară la Strasburg, cu excepția lunii octombrie când ambele ședințe se desfășoară la Strasburg. Urmează peste o săptămână din nou să revenim la Strasburg".