Geologii au identificat recent un vulcan vechi de 454,4 milioane de ani pe coasta de est a Angliei, dar dacă structura descoperită poate fi considerată un "supervulcan" rămâne o întrebare deschisă, potrivit unor experți.
Oamenii de știință au descoperit un vulcan antic pe coasta de est a Angliei. Acesta ar avea o vechime de de 454,4 milioane de ani și ar fi atât de erodat încât cercetătorilor le-a luat trei decenii să-i reconstituie dimensiunile enorme și trecutul exploziv. Ceea ce a mai rămas din sistemul caldeirelor sale se află sub comitatele englezeşti Norfolk şi Lincolnshire, scrie Live Science.
Vulcanul ar fi produs cel puţin o erupţie la scară largă
Cu toate acestea, deşi vulcanul a produs, fără îndoială, cel puţin o erupţie la scară largă, potrivit geologilor, unii experţi nu cred că există suficiente dovezi pentru ca structura să fie numită supervulcan.
"Evident, trebuie să fi fost o erupţie foarte mare, dar ar fi foarte dificil de calculat volumul erupţiei, având în vedere conservarea precară a depozitelor", a declarat Michael Poland, cercetător geofizician la Observatorul Vulcanologic Cascades şi omul de ştiinţă responsabil de Observatorul Vulcanologic Yellowstone. "Acesta este unul dintre motivele pentru care încerc să evit termenul de 'supervulcan'", a precizat Poland, care nu a fost implicat în descoperire, pentru sursa citată.
Într-o analiză recentă, publicată pe 29 aprilie în Buletinul Societăţii Geologice Americane, oamenii de ştiinţă au examinat cristale de zircon prelevate acum 80 de ani din puţuri aflate la o distanţă de 65 de kilometri unul de celălalt în Norfolk şi Lincolnshire. Cristalele de zircon sunt mai mici decât diametrul unui fir de păr uman şi se formează în magma topită din subteran înainte ca un vulcan să erupă. Acestea conţin uraniu care se dezintegrează în izotopi de plumb cu o rată cunoscută, permiţând cercetătorilor să dateze cu precizie erupţiile.
Rezultatele au arătat o potrivire de vârstă între cristalele de zircon din Norfolk şi Lincolnshire şi echivalentele lor prelevate din tefra Kinnekulle (depozitele piroclastice de cenuşă vulcanică care acoperă Scandinavia şi regiunea baltică). Acest lucru sugerează că norul de cenuşă al vulcanului din ceea ce este acum estul Angliei a suflat peste Marea Tornquist, o întindere de apă care a existat în perioada Ordovicianului (acum 488,3 milioane - 443,7 milioane de ani) şi s-a aşezat pe ceea ce este acum Scandinavia.
Cercetătorii ştiau deja că tefra Kinnekulle s-a format în timpul unei erupţii vulcanice masive. Însă analiza recentă arată pentru prima dată cât de departe s-a deplasat cenuşa şi, prin urmare, cât de mare a fost cu adevărat erupţia.
Erupţia ar fi produs, de asemenea, fluxuri piroclastice uriaşe, sau avalanşe de resturi stâncoase, cenuşă şi gaze fierbinţi care coboară pe versanţii unor vulcani în erupţie, a declarat Peter Rowley, vulcanolog şi lector senior la Universitatea din Bristol din Marea Britanie, care nu a fost implicat în analiză. "Ultima erupţie de această amploare a fost evenimentul Oranui de la Taupo din Noua Zeelandă, acum peste 26.000 de ani", a declarat el pentru Live Science într-un e-mail.
Explozia ar fi fost echivalentă cu forţa a mii de bombe atomice
Cu toate acestea, deşi explozia ar fi fost impresionantă şi echivalentă cu forţa a mii de bombe atomice, experţii au spus că definiţia unui supervulcan este vagă şi că există modalităţi mai bune de a descrie ce s-a întâmplat.
"Definiţia ştiinţifică a unui supervulcan variază puţin; este un termen pe care nu tindem să-l folosim prea mult ca vulcanologi", a spus Rowley. "În acest caz, am descrie-o ca pe o erupţie ultrapliniană".
Erupţiile ultrapliniene sunt cel mai violent tip de explozii vulcanice, ejectând peste 1.000 de kilometri cubi de material. Este dificil de spus exact cum ar fi arătat erupţia care a format tefra Kinnekulle, dar probabil a durat zile sau săptămâni şi a format nori de cenuşă mai înalţi de 40 km care au ajuns în stratosferă.
Geologii tind să respingă termenul de supervulcan deoarece este imprecis, preferând în schimb să descrie erupţiile prin volumul de material pe care îl ejectează.
Stephen Self, vulcanolog la Universitatea California, Berkeley, a fost de acord că termenul de supervulcan poate fi prea vag. "Supervulcanul a devenit un fel de cuvânt la modă", a declarat el pentru Live Science într-un e-mail. "Sunt recunoscute depozitele erupţiilor, nu vulcanul".
Foarte puţin din materialul ejectat în erupţia ultrapliniană a Angliei a mai rămas astăzi, deoarece cea mai mare parte a fost erodat sau îngropat. "Înregistrările geologice sunt departe de a fi complete, aşa că poate fi foarte dificil să spunem prea multe despre aceste volume de erupţii cu vulcani foarte vechi", a spus Rowley.
În mod similar, tefra Kinnekulle s-a degradat în timp, a reamintit Poland.
Vulcanul recent identificat face parte dintr-un sistem mai amplu
Analiza a găsit, de asemenea, dovezi ale unei erupţii anterioare a vulcanului, care a avut loc acum 453,7 milioane de ani. Cu toate acestea, nu există nicio urmă a acestor erupţii la suprafaţă astăzi. Puţurile sunt situate în unele dintre cele mai plate peisaje ale Angliei, a declarat într-un comunicat din august Tim Pharaoh, geofizician la British Geological Survey, primul autor al studiului.
Nu este surprinzător să găsim urme de vulcani mari şi antici în Anglia. Vulcanul recent identificat face parte dintr-un sistem vulcanic mai amplu, care a fost activ acum 450 de milioane de ani şi include Parcul Naţional Eryri din Ţara Galilor şi Districtul Lacurilor din nord-vestul Angliei, a spus Rowley.
"Cel mai bine este să nu ne imaginăm vulcani întregi conservaţi, ci mai degrabă să analizăm depozite din erupţiile lor sau roci care s-au format în rezervoarele de magmă de sub vulcanul original", a spus Rowley. "Acestea sunt adesea deformate şi alterate de evenimente tectonice, ceea ce înseamnă că este nevoie de o investigaţie geologică atentă pentru a interpreta imaginea reală".