”Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții.
PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă.
”Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Pachetul de relansare economică este vital pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. În același timp, pachetul de solidaritate asigură protecție minimă pentru cei loviți direct de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap.
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari
Concret, este vorba de un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3,39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.
În ceea ce privește sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2,8 milioane de persoane, după cum urmează:
- 1.000 de lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;
- 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei;
- 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei;
Mai mulți bani și pentru cei vulnerabili, după liberalizarea prețului la gaze
De asemenea, se impune introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei din energie. De asemenea, PSD susține ferm că nu va accepta vreun leu tăiat din bugetul Educației, fiindcă reducerile de costuri operate în 2025 au provocat deja probleme majore sistemului de învățământ.
Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.
Aprobarea acestor pachete este necesară și trebuie să fie realizată cu celeritate înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026.
PSD va insista pentru continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport, de sănătate, a programelor din agricultură și menținerea cuantumului investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025. PSD consideră că, pentru a susține aceste investiții, autoritățile locale trebuie să păstreze, în cotele existente, sumele din impozitele și taxele locale colectate de la contribuabili” arată un comunicat de presă al PSD.