"Am participat a Gala EMERGal, un eveniment care a reunit peste 250 de specialiști din Medicina de Urgență", a anunțat Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.
A fost un eveniment despre oameni. Despre cei care, atunci când fiecare secundă contează, rămân calmi, iau decizii și luptă pentru viața de pacient.
Îmi doresc ca Galațiul să devină un centru medical regional puternic. Iar acest lucru înseamnă nu doar infrastructură și tehnologie, ci și oameni bine pregătiți, colaborare între specialiști și schimb de experiență.
Este important ca medicii de urgență să aibă condițiile și resursele necesare pentru a-și face meseria. De aceea, dezvoltarea medicinei de urgență și modernizarea infrastructurii medicale rămân priorități.
A fost modernizată și extinsă UPU de la Spitalul Județean Galați, dublând practic suprafața, de la 700 la 1.400 de metri pătrați, cu circuite medicale reconfigurate și echipamente performante.
S-a investit în infrastructura SMURD și într-o autospecială complet echipată, iar noul heliport SMURD și pasarela cu acces direct către UPU permit transferul mai rapid al pacienților atunci când fiecare minut contează.
Continuăm și la Tecuci, unde noul spital va avea propriul heliport SMURD, pentru a crește capacitatea de intervenție în întreg județul.
Pentru că aceste investiții sunt despre oameni. Despre vieți. Despre șansa de a ajunge la timp atunci când fiecare secundă poate însemna o viață salvată.
Felicit organizatorii EMERGal și pe toți cei care contribuie la transformarea Galațiului într-un reper pentru medicina de urgență.
Voi salvați vieți. Noi avem datoria să vă fim alături", a precizat liderul PSD Galați.