DCNews Stiri Ciocniri între palestinieni şi poliţişti israelieni pe Esplanada Moscheilor

Ciocniri între palestinieni şi poliţişti israelieni pe Esplanada Moscheilor

Din cauza tensiunilor, poliţia israeliană a blocat accesul pe esplanadă a evreilor, care marchează la rândul lor o importantă sărbătoare religioasă, Tisha B'Av, una dintre datele cele mai sumbre din calendarul evreiesc, distrugerea în două rânduri a Templului din Ierusalim.

În timpul confruntărilor cu forţele de poliţie, mai mulţi credincioşi musulmani au fost răniţi, potrivit presei israeliene, citată de dpa. Potrivit Reuters, serviciul de ambulanţă palestinian a informat că cel puţin 14 palestinieni au fost transportaţi la spital pentru a primi tratament medical, iar postul public de radio israelian Kan a transmis că patru ofiţeri de poliţie israelieni au fost răniţi.

Poliţia a trecut la evacuarea zonei după ce vizitatori musulmani au început să strige sloganuri naţionaliste şi să se revolte. Potrivit presei, poliţia israeliană a făcut uz şi de grenade cu gaze lacrimogene. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele