DCNews Stiri Cei doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, au fost găsiţi

Cei doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, au fost găsiţi

Cei doi tineri au fost găsiți de o echipă a Salvamont. FOTO cu caracter ilustrativ: Agerpres

Cuplul din București dispărut în timpul unei excursii pe Transalpina a fost găsit.

Cei doi tineri care au dispărut după ce a plecat într-o excursie cu cortul pe Transalpina și despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două zile, au fost găsiţi teferi în zona de campare de la Barajul Gura Apei, din masivul Retezat.

Cuplul, găsit de o echipă a Salvamont

"Cei doi tineri au fost găsiţi de o echipă a Salvamont. Se aflau cu cortul în zona de campare în zona Barajului Gura Apelor, din comuna Râu de Mori. Sunt în siguranţă şi în afara oricărui pericol. Nu s-a putut lua legătura cu ei pentru că în zonă nu este semnal de telefonie mobilă", a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Reamintim că familia din București, formată dintr-un bărbat de 36 de ani şi o femeie de 28 de ani, a început să fie căutată după ce tatăl tinerei a sesizat la numărul de urgenţă 112 că nu mai poate lua legătura cu ei din după-amiaza zilei de 15 iulie.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, în urma verificărilor efectuate, cei doi tineri, au fost surprinşi, miercuri, pe camerele de supraveghere din oraşul Călan şi, ulterior, din municipiul Hunedoara.

Pentru a preveni astfel de situaţii, poliţiştii şi salvamontiştii recomandă tuturor persoanelor care intenţionează că meargă în zona montană să îşi planifice cu atenţie traseul, să informeze familia sau apropiaţii cu privire la itinerariul ales şi la ora estimată de întoarcere, să verifice condiţiile meteo şi să se echipeze corespunzător.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri