DCNews Politica Personalități politice Blaga: Proiectul de revizuire a Constituției nu are nicio treabă cu aspiraţiile poporului român, ci dimpotrivă

Blaga: Proiectul de revizuire a Constituției nu are nicio treabă cu aspiraţiile poporului român, ci dimpotrivă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că proiectul de revizuire a Constituţiei "nu are nicio treabă cu asipiraţiile poporului român, ci dimpotrivă" şi a arătat că la şedinţa BPN vor fi discutate acţiunile pe care partidul le va face pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor acest lucru.

Autor: Ozana Mazilu

"O să discutăm din nou despre acţiunile pe care partidul le va întreprinde pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor prevederile actualului proiect de Constituţie, care nu are nicio treabă cu aspiraţiile poporului român, ci, dimpotrivă, doar demonstrează încă o dată că cele întâmplate anul trecut nu au fost întâmplătoare. Acum doresc (cei de la USL n.r.) ca pe linişte să ajungă la acelaşi obiectiv", a spus Blaga.

El a adăugat că va fi discutată şi convocarea Consilului Naţional de Coordonare al partidului, peste două săptămâni, pentru a fi aprobate strategiile, toate regulamentele de funcţionare ale partidului, printre care şi regulamentul de funcţionare a Guvernului alternativ, menționează Mediafax.

Blaga a menţionat că în prima lună din toamnă vor fi nominalizate persoanele care vor face parte din guvernul alternativ al PDL.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele