În luna septembrie, erau înregistraţi 167.792 de beneficiari ai acestui acestui tip de ajutor social, cei mai mulţi fiind în judeţele Bacău - 10248, Suceava - 9.598 şi Vaslui - 8.694. De asemenea, la finalul lunii septembrie, erau suspendaţi de la plată 22.659 beneficiari, cei mai mulţi din Buzău - 1.838, Giurgiu - 1.692, Dolj - 1.291 şi Neamţ - 1.130.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Timiş - 198,68 lei, în municipiul Bucureşti - 188,60 lei şi în Bihor - 188,12 lei. În septembrie au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu, în sumă de 562.000 lei. Beneficiul a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege, informează Agerpres.