DCNews Stiri Social Accident mortal în Iași, între un autoturism şi un TIR

Accident mortal în Iași, între un autoturism şi un TIR

Foto: Agerpres

O persoană a murit iar alte trei au fost rănite în urma unui accident rutier produs, joi, pe DN 28 A, la ieşirea din oraşul Târgu Frumos spre Paşcani, între un autoturism şi un TIR, transmite Agerpres.

"În urma coliziunii au rezultat patru victime, iar autoturismul a luat foc. Cele patru persoane implicate în eveniment rutier sunt doi adulţi şi doi minori. La sosirea echipajelor de intervenţie, victimele au fost evaluate medical la faţa locului. Din nefericire, medicul a constatat decesul conducătorului auto, un bărbat aflat la volanul autoturismului implicat în accident", a informat ISU Iaşi.

Intervenție contracronometru



La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi descarcerare şi un autoturism de serviciu din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos, trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi precum şi echipajul de salvare aeriană - elicopterul SMURD.

"Pompierii militari, împreună cu echipajele medicale, au acţionat prompt pentru acordarea primului ajutor celorlalte victime, stabilizarea acestora şi transportul lor către unităţi spitaliceşti, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite condoleanţe familiei îndoliate şi reaminteşte tuturor participanţilor la trafic importanţa respectării regulilor de circulaţie, pentru siguranţa proprie şi a celorlalţi", transmite ISU Iaşi. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele