DCNews Stiri Accident grav într-o mină din Spania: Doi mineri au fost găsiți morți

Accident grav într-o mină din Spania: Doi mineri au fost găsiți morți

Doi mineri au fost găsiți morți după prăbușirea unei mine de cărbune din Asturia. Sursa foto: https://www.freepik.com/, @chatchanan366

Corpul unui al doilea miner a fost găsit sâmbătă dimineaţă într-o mină de cărbune din Asturia, în nordul Spaniei, după un accident produs în ziua precedentă, au indicat salvatorii, cea mai recentă tragedie care a lovit această regiune minieră, scrie AFP, citată de Agerpres. 

Serviciile de urgenţă din Asturia au declarat iniţial într-un comunicat că au fost alertate vineri după-amiază cu privire la o "prăbuşire de teren" la nivelul al doilea al minei Vega de Rengos, la 1,5 kilometri de intrare.

Ulterior, au indicat pe reţeaua socială X că un corp a fost găsit, înainte de a confirma într-un comunicat că al doilea miner decedat a fost descoperit la scurt timp după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă.

"Resturile prăbuşirii au împiedicat operaţiunile de salvare a celor două victime", se arată în comunicat, modificând informaţiile precedente conform cărora trei mineri ar fi fost implicaţi.

"Astăzi este o zi tristă pentru Asturia şi pentru întreaga ţară", a scris premierul Pedro Sánchez pe X, exprimându-şi "solidaritatea cu familia minerilor", rudele şi prietenii victimelor.

VEZI ȘI: Băiat pe trotinetă, accidentat pe linia de tramvai 41, circulație blocată - GALERIE FOTO

Mina din Asturia, verificată recent de inspectori, era declarată în stare bună

Potrivit datelor guvernul regional asturian, compania minieră TYC Narcea Special Research extrage antracit la faţa locului.

Primarul oraşului învecinat Cangas del Narcea, José Luis Fontaniella, a afirmat că a fost vorba de un "accident tragic", declarând la postul local de radio Cope Asturias că inspectorii au verificat recent mina şi că "totul era în ordine".

În martie, o explozie la o mină de cărbune din Asturia a făcut cinci morţi şi patru răniţi grav, cel mai mortal accident minier din Spania din ultimele decenii.

Mineritul este de secole o activitate economică majoră în Asturia, o regiune muntoasă şi dens împădurită, încheie AFP. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele