Un proiect îmbucurător a debutat astăzi în Republica Moldova: „Școala de Securitate NATO”, ediția 2020.
Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova a lansat astăzi, 18 septembrie, proiectul „Școala de Securitate NATO”, ediția 2020. Evenimentul a avut loc online și a fost transmis pe pagina de Facebook a Centrului de Informare și Documentare prinvind NATO (CID NATO).
Proiectul a fost moderat de către Elena Mârzac, Directoarea Executivă a CID NATO, Kristina Baleisyte, Șefa Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova, și Viorel Cibotaru, Directorul Institutului European pentru Studii Politice din Moldova, Ministru al Apărării (2015).
Ce și-a propus proiectul?
Despre proiect
Proiectul „Școala de Securitate NATO” își propune să dezvolte cultura de securitate a tinerilor prin abordarea subiectelor precum: Securitatea națională și mediul de securitate; Politica de securitate a NATO: Structura instituțională și mecanisme de funcționare, și Contracararea riscurilor și amenințărilor; Sistemul național de securitate și apărare: misiunii și mecanisme de colaborare; Dreptul internațional și reglementarea conflictelor; Perspective de colaborare ale NATO și Republica Moldova în mediul actual de securitate.
Activitățile Școlii de Securitate NATO vor avea loc pe parcursul lunilor 18 Septembrie – 15 Noiembrie și vor fi organizate în 2 etape:
1) instruire online, concursuri, lucrare de curs;
2) mese rotunde;
Etapele proiectului
Prima etapă:
- Va fi elaborat un VOX Populi cu privire la percepția tinerilor asupra sistemului național de securitate și NATO, ce va fi prezentat la lansarea proiectului;
- Pe parcursul a 5 săptămâni, participanților le vor fi expediate 5 prelegeri video înregistrate prealabil, care vor fi urmate de 5 seminare cu experți din cadrul mediului academic, organizațiilor non-guvernamentale, instituțiilor de stat și corpului diplomatic;
- Un concurs de eseuri și postări media pe subiecte de securitate;
A doua etapă:
- 3 zile de discuții și mese rotunde cu participarea invitaților din instituțiile statului, societatea civilă, ambasade și organizații internaționale;
- Participanții, fiind ghidați de experți, vor fi împărțiți în 5 echipe care vor fi însărcinate să elaboreze lucrări de curs;
La finele proiectului vor fi oferite premii pentru cel mai bun eseu, cea mai bună postare media și cea mai reușită teză de curs.