Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a marcat, pe 9 septembrie 2026, 165 de ani de învățământ medical veterinar la București, printr-o ceremonie aniversară care a reunit reprezentanți ai Casei Regale a României, Ministerului Educației și Cercetării, Academiei Române, universităților din România și comunității academice veterinare.
Evenimentul a reprezentat un moment de celebrare a unei tradiții academice de peste un secol și jumătate, construită prin generații de profesori, cercetători, studenți și medici veterinari și printr-un angajament constant față de educație, cercetare și dezvoltarea profesiei veterinare.
Ceremonia a debutat cu mesajul de deschidere al Prof. univ. dr. d.h.c. Sorin Mihai Cîmpeanu, Rectorul USAMV București, urmat de alocuțiunea Alteței Sale Regale Principele Radu al României, care a transmis mesajul Casei Regale, amintind pașii care au făcut posibilă transformarea academică a României acum 165 de ani și eforturile depuse la momentul respectiv.
În fotografie, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, alături de prof. univ. dr. d.h.c. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul USAMV București
Prof. univ. dr. Iuliana Ionașcu, Decanul Facultății de Medicină Veterinară București, a prezentat principalele momente din istoria celor 165 de ani de învățământ medical veterinar la București, evidențiind evoluția instituției și contribuția generațiilor care au construit această tradiție academică.
În fotografie, prof. univ. dr. Iuliana Ionașcu, decanul Facultății de Medicină Veterinară București
La eveniment au participat personalități importante ale mediului academic și instituțional: Prof. dr. d.h.c. Gigel Paraschiv, Secretar de Stat pentru învățământ superior în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Prof. univ. dr. Gabriela Marinoschi, Vicepreședinta Academiei Române și Prof. univ. dr. Mihnea Costoiu, Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.
Din partea comunității academice veterinare a participat și Prof. emerit Nicolae Constantin, decanul de vârstă al Facultății de Medicină Veterinară București, care a adus în cadrul ceremoniei perspectiva unei generații care a contribuit direct la dezvoltarea și continuitatea școlii veterinare bucureștene.
Reprezentarea comunității academice veterinare din România a fost completată de Prof. dr. Cornel Cătoi, Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și reprezentant al Consorțiului Universităților de Științe Agricole și Medicină Veterinară – Științele Vieții din România.
La eveniment au fost reprezentate, de asemenea, Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și Facultatea de Medicină Veterinară din Chișinău, precum și Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) și Colegiul Medicilor Veterinari din România.
Un moment simbolic al ceremoniei a fost lansarea Albumului Omagial „165 de ani de învățământ medical veterinar la București”, o publicație dedicată istoriei și evoluției învățământului medical veterinar din București.
În cadrul momentului aniversar a fost acordată și Medalia Aniversară, ca expresie a recunoașterii și aprecierii pentru susținerea și contribuția la dezvoltarea învățământului medical veterinar.
Programul aniversar a continuat cu inaugurarea Muzeului Facultății de Medicină Veterinară, un nou spațiu dedicat conservării și valorificării patrimoniului și memoriei instituționale.
Muzeul reunește elemente care documentează evoluția învățământului medical veterinar și contribuția generațiilor de profesori, cercetători și studenți la dezvoltarea acestei profesii. Inaugurarea sa marchează un nou capitol în păstrarea și transmiterea istoriei Facultății către generațiile viitoare.
165 de ani de învățământ medical veterinar la București înseamnă 165 de ani de cunoaștere, responsabilitate și dedicare față de profesie și societate. Aniversarea a fost, în același timp, un moment de recunoștință pentru generațiile care au construit această tradiție și un angajament pentru viitorul medicinei veterinare românești.