Ex-ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, domnul Mark Gitenstein, ne-a dat o veste deconcertanta. Este posibil ca nici in acest an Washingtonul sa nu-si trimita un reprezentant de rang inalt la Bucuresti pentru a reprezenta, asa cum se cuvine, Departamentul de Stat. Prin urmare, de mult timp si inca mult timp de acum incolo, Bucurestiul va fi lipsit de un ambasador al Statelor Unite. Si asta in conditiile in care conducatorii celor doua state afirma, in mod insistent si repetat, ca ne aflam intr-un parteneriat durabil si consolidat din punct de vedere politic, militar si economic. Nu este ceva ciudat?
Domnul Mark Gitenstein spune ca nu. Ca asa sunt procedurile la Washington. Greoaie. Ca exista acolo o birocratie „dezamagitoare”. Care se misca mult prea lent. Si ca, in cele din urma, Statele Unite isi vor nominaliza un inalt reprezentant. Si ca acesta probabil nu va mai fi ales pe criterii politice, ci ar putea fi un diplomat de cariera.
Este exact degetul pus pe rana. Diferenta dintre un om de afaceri, trimis de Washington ca ambasador la Bucuresti, si un diplomat de cariera este uriasa. Si face diferenta in legatura cu modul in care este tratata Romania. In toate statele puternice care intretin cu Washingtonul relatii diplomatice, sunt instalati diplomati de cariera. Reprezentanti pursange ai Departamentului de Stat. In statele de mana a doua, Washingtonul trimite oameni de afaceri. De fapt, sponsori ai campaniilor prezidentiale. Cetateni ai Statelor Unite care au sustinut financiar, in mod consistent, un candidat care a ajuns la Casa Alba. Fata de care presedintele isi manifesta astfel recunostinta.
Dar in ce fel ar putea fi rasplatit un sponsor al unei campanii electorale prezidentiale din Statele Unite? Prin simpla demnitate de ambasador? De ce un om de afaceri, suficient de prosper in America pentru a deveni unul dintre sponsorii importanti ai unui presedinte, si-ar parasi tam-nesam bussines-ul, si-ar abandona afacerile doar de dragul unei etichete de ambasador la Bucuresti? Sau pentru salariul de ambasador? Salariu care se plaseaza, in mod evident, mult sub veniturile pe care el le-ar incasa consacrandu-se propriilor afaceri.
Pentru a raspunde corect la intrebarile de mai sus, nu avem altceva de facut decat sa deschidem ochii. Si sa vedem ceea ce se intampla in lumea reala. Nu in lumea imaginara. Nu in lumea propagandei. Un prim adevar, care se desprinde din tot ceea ce stim pana acum, este ca un ambasador al Statelor Unite, numit intr-o capitala ca rasplata pentru ca a sponsorizat o campanie electorala, contiunua sa fie, in acelasi timp, si om de afaceri. Prin urmare, el are o dubla calitate. Si, atentie, nimeni nu pune lupa pe el pentru vreun eventual conflict de interese. De altfel, in Statele Unite nu exista o institutie similara cu Agentia Nationala de Integritate de la Bucuresti. Niciunde in lume nu exista asa ceva. La fel cum nici munca Parchetului General nu este, niciunde in lume, dublata de o alta procuratura, gen Directia Nationala Anticoruptie. Acestea sunt simple experimente facute in Romania. Cu concursul Uniunii Europene, dar si cu concurs si fonduri americane.
Odata paranteza de mai sus inchisa, urmeaza sa deducem, si nu e prea greu, in ce fel, dincolo de un salariu neinteresant si de o carte de vizita de reprezentant al statului american la Bucuresti, care nu starneste niciun fel de emotie la Washington, ar putea fi rasplatit un sponsor al unei campanii prezidentiale. Intr-un singur fel. Creandu-i-se instrumentul necesar pentru a face afaceri atat de importante, incat sa merite sacrificiul. Afaceri, evident, in Romania. Dar in orice afacere de acest fel, in care in ecuatie intra si autoritatea Statelor Unite, in cel mai bun caz, partea americana se alege cu un castig foarte mare, in timp ce partea romana cu un castig extrem de modest. Sau poate chiar cu o pierdere.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
