Alegerile din România se decid pe Bvd. Uranus, din București

val-valcu
val-valcu

PDL  ar fi câștigat detașat alegerile din 2008, dacă nu pierdea Capitala din cauza lui Adriean Videanu. Miza, în cazul Primăriei Generale, nu e doar banul, ci și semnalul politic pe care îl dă în țară. Dacă și Timișoara, alt oraș simbol, devine portocaliu, cu tot cu PNȚCD și Ciuhandru, PDL poate da impresia unei reveniri de formă, care să-i aburească pe cei slabi de înger și să le ofere un pretext șmecherilor, care nu vor să admită că în 2008-2009 au luat țeapă.

În calea acestui plan stău, practic, popularitatea lui Sorin Oprescu și simpatiile sale de stânga. Atacul lansat de prefectul Capitalei la adresa unui proiect important pentru bucureșteni, respectiv Bulevardul Uranus, arată clar intențiile PDL. Adică faptul că nu mai sunt interesați de reacția publicului, ci doar de obsesia de a-l scoate pe Oprescu din joc. Văicărelile unor ong-uri și ale arhitecților, cum că se distruge nu știu ce monument istoric prin lărgirea Berzei și străpungerea spre Uranus sunt o rușine: când orașul arată ca un closet de la țară  peste care ai trecut cu TIR-ul și apoi ai turnat o șapă de ciment, nu are sens să vorbim de monumente. Vorbesc arhitecții care au semnat proiectele de vile oribile din Pipera sau care au desfigurat Cotrocenii cu mamuți de beton? Oricum orașul a fost destructurat, ba i-am mai pus și un pod ca pe Bosfor, moț pe grămada de gunoi, așa că mai bine ne-am strădui să rezolvăm problemele de trafic, ca să mai reducem poluarea în care ne cresc copii și să calmăm nervii șoferilor aflați la volan.

Dar să revenim la planurile Puterii. Prefectul a testat terenul: dacă merge, a făcut jocul PDL, dacă nu, or să spună că e un tehnocrat, ca să nu-i ia lumea cu pietre. Ideal, pentru ei, ar fi ca Oprescu să fie împiedicat de Justiție să mai candideze, moment în care ar putea să-l arunce în joc pe Onțanu, fiindcă Livache nu se dă scos din viloi, de teama a cine știe ce alte dezvăluiri de poveste. Ce te faci că au mai încercat cu Oprescu și nu prea a ținut, ba din contră?Dacă pățesc ca în 2008? O să avem primul caz de primar ales cu peste 90 la sută, ca Nea Nicu. Și când s-o apăra Oprescu de vreo muscă, o să se repeadă prefectul, retrogradat șef de șantier, și o să demoleze două străzi, cum se întâmpla când venea Tovarășu' în vizită de lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel